Începutul lunii noiembrie rezonează, în cinematografia italiană, cu câteva date de referinţă: dacă ultima zi a lunii octombrie marchează aniversarea morţii lui Federico Fellini, începutul lunii noiembrie reaminteşte de Luciano Visconti (n. 2 noiembrie 1906) şi Pier Paolo Pasolini (asasinat pe 2 noiembrie 1975). În fine, vine apoi ziua de naştere a reginei filmului italian Monica Vitti (n. 3 noiembrie 1931) actriţa nelipsită din filmele lui Michelangelo Antognoni, pe care l-a cunoscut în 1957. Ei bine, cvartetul de monştri sacri amintiţi marchează apogeul atins de cinematografia italiană, în a doua jumătate a secolului trecut, perioadă pe care criticii filmului o numesc post-neorealism sau a doua Renaştere. Chipul icoanei renascentiste este cel al Monicăi Vitti, care în ultimii ani ai vieţii a fost incapabilă să perceapă realitatea din jurul ei, trăind într-o lume proprie, încât a devenit subiectul studiilor psihiatrului Alois Alzheimer. Dacă distincţia ei cinematografică a fost enigmatică, înainte de a-l întâlni pe Antognoni şi după despărţirea lor a rămas o actriţă excelentă, cu filme memorabile.
