Galeria Ştiinţei, protest faţă de abuzurile forţelor de ordine

0
451

Galeria Universităţii Craiova s-a revoltat împotriva abuzurilor forţelor de ordine la meciurile de fotbal şi anunţă că la derby-ul cu Rapid, de sâmbătă, nu va tolera vreun exces din partea jandarmilor şi va expune orice procedură ilegală, va lua atitudine, prin mijloace media, reţele sociale, dar mai ales pe calea justiţiei. Peluza Nord Craiova a luat atitudine după ce jandarmii i-au anunţat pe reprezentanţii clubului din Bănie că la derby-ul de sâmbătă, Rapid – Universitatea Craiova, nu vor fi permise niciun fel de mesaje, indiferent de conţinutul acestora. Galeria Ştiinţei a anunţat, printr-un comunicat, că fanii olteni vor refuza să se dezbrace dacă li se va solicita acest lucru de către forţele de ordine, şi că nu vor avea actele de identitate asupra lor. Suporterii craioveni au publicat deja mesajele pe care le-au pregătit pentru derby-ul cu Rapid, unele de protest faţă de cenzura de pe stadioane şi interzicerea dreptului la liberă exprimare. Galeria Universităţii Craiova, care a primit 625 de bilete la derby-ul cu Rapid, anunţă că va fi însoţită de avocaţi şi de oameni care vor filma modul în care jandarmeria se va comporta cu fanii, inclusiv reprezentanţi ai mai multor ONG-uri pentru drepturile omului.

Duminică, la meciul de campionat cu FCSB, fanii giuleşteni au fost primiți în peluză doar după ce s-au descălțat și s-au lăsat fotografiați cu buletinul în mână. Cu ocazia meciului cu Farul Constanța, din Cupa României, fanii giuleşteni au protestat prin linişte în primele minute ale meciului, iar cei mai mulți dintre ei au scos buletinul din buzunar. Cele două  echipe s-au raliat protestului fanilor, în primul minut de joc fotbaliştii executând numai mişcări de încălzire.

Comunicatul Peluzei Nord Craiova:

„Responsabilul cu securitatea al clubului Universitatea Craiova ne-a transmis ieri ca a fost anuntat de reprezentantii jandarmeriei de faptul ca la meciul cu Rapid, de sambata, jandarmeria bucuresti nu ne va permite accesul in stadion cu niciun fel de mesaj, indiferent de continutul acestuia.
Le transmitem de pe acum celor de la jandarmerie ca acesta ar fi un abuz infiorator, o violare grava a celei mai importante legi a tarii, CONSTITUTIA!

Oare cum se pot macar gandi acesti domni, platiti din banii nostri, sa nu respecte insasi legea cea mai importanta a tarii?
De mici copii am auzit cu totii la scoala, de la profesori, expresiile “Constitutia e sfanta”, ori “Constitutia e legea de capatai a unui neam”.
Pentru jandarmerie insa, se pare ca nu mai conteaza nimic in tentativa ei de a suprima drepturile omului.

Daca jandarmeria romana va cere sambata vreunui suporter al Stiintei sa se dezbrace, sa isi dea pantalonii jos in fata jandarmilor prin corturi, aceasta va reprezenta un TRATAMENT DEGRADANT la care oamenii care vor sa asiste la un meci de fotbal ar fi supusi, iar acest lucru este o incalcare flagranta a Constitutiei Romaniei, care la art. 22 (alin. 2) prevede ca: “ ”.

Iar daca jandarmeria va interzice accesul pe stadion cu mesaje al caror continut nu e nici jignitor, nici obscen, nici rasist, din simplul motiv ca aceastea nu sunt pe placul jandarmeriei, aceasta va constitui o “VIOLARE A DREPTULUI LA LIBERA EXPRIMARE” si poate fi catalogata drept “CENZURA”, adica alte doua incalcari ale Constitutiei Romaniei, care la art. 30 (alin. 1) prevede ca: “ , , , , , , ”,
iar la art. 30 (alin. 2) spune clar: “ ”.

Aceste drepturi nu sunt o concesie care ni se face de catre o institutie de forta a statului, ci se regasesc inclusiv in CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI, adoptata in anul 1950 (art. 5 si art. 19 ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului).

Si ca sa nu existe dubii sau manipulari in privinta continutului acestora, anuntam mesajele noastre public de pe acum:
~ “ …”
~ “10 2018 – ”
~ “ !”

Asteptam sa ne explice bugetarii de la jandarmerie, cei platiti gras din bani publici, motivul pentru care vor incerca sa interzica vreunul dintre aceste mesaje ce reprezinta “opiniile si gandurile noastre”, pe care, asa cum prevede si ne garanteaza Constitutia tarii, ne rezervam dreptul “inviolabil” de a ni le exprima.

Cat despre poze facute suporterilor cu buletinele in mana, acesta este un alt tratament aplicabil unor infractori.
, / .
Reprezentantii jandarmeriei pot doar sa solicite informatii privind identitatea persoanei, “ , ”.

Prin urmare, acestia nu pot solicita celor 625 de suporteri ai Universitatii Craiova sa ofere informatii privind identitatea, deoarece acest lucru ar insemna ca au indicii temeinice ca toti vor sa savarseasca infractiuni, ceea ce reprezinta o stigmatizare colectiva a unei intregi categorii sociale, adica DISCRIMINARE si HARTUIRE, si asta ar fi o alta incalcare a legii (OUG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discrimiare)!

PS.
Ii anuntam pe domnii de la jandarmerie ca la meciul de sambata, galeria Universitatii Craiova va fi insotita de aparatori legali (avocati) si de oameni care vor filma modul in care jandarmeria se va comporta cu suporterii nostri, inclusiv reprezentanti ai mai multor ONG-uri pentru drepturile omului.

, !”