Fond nou de carte pentru elevi, la Şcoala Gimnazială Filiaşi

0
349

Şcoala Gimnazială din Filiaşi este recunoscută pentru rezultatele deosebite obţinute. În acest an, fondul de carte al unităţii de învăţământ se va îmbogăţi cu volume în valoare de 10.000 de lei, datorită unui concurs organizat de Editura “Libris”, fiind printre cele opt instituţii şcolare din ţară care au obţinut, în acest an, râvnitul premiu.

În urmă cu câţiva ani, Editura “Libris” a iniţiat un concurs, la nivel naţional, la care şcolile gimnaziale şi liceele s-au putut înscrie, pentru a obţine un premiu de 10.000 de lei, destinat procurării de cărţi. Fiecare unitate de învăţământ şi-a prezentat activitatea, votul venind din partea publicului. “Elevii Școlii Gimnaziale Filiași, județul Dolj, dispun în acest moment de un fond de carte care corespunde doar într-o mică măsură nevoilor lor. Cu fiecare an școlar care trece, numărul cititorilor înscriși la biblioteca școlii este tot mai mare, dar, din păcate, numărul de volume solicitat este mic, iar cărțile sunt greu de procurat. Câștigarea premiului prin votul publicului a adus bucurie, zâmbete și, mai ales, multe aventuri de descoperit, tărâmuri de explorat și personaje de cunoscut! Aşteptăm de la organizatori lista cu editurile de la care putem procura volumele, pentru a le pune la dispoziţie copiilor. Deviza noastră este: “Un copil care CITEȘTE va fi un adult care GÂNDEȘTE!”, a precizat prof. Alin Mondescu, director al Şcolii Gimnaziale din Filiaşi.