Berlinul a sărbătorit ieri 25 de ani de la căderea Zidului, eveniment care anunţa sfârşitul războiului rece şi reunificarea Germaniei. A fost o sărbătoare populară, dar şi un omagiu adus celor care la 9 noiembrie 1989 au făcut să se prăbuşească dictatura est-germană. „Acest oraş a scris (o pagină) de istorie. Dorinţa de libertate nu poate fi înăbuşită la nesfârşit”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, care a trăit în RDG. La 9 noiembrie 1989, în timp ce Helmuth Kohl se afla în Polonia, unde se instalase deja primul guvern noncomunist, în urma celebrei mese rotunde, cu participarea liderilor „Solidarităţii” şi a generalului Jaruzelski, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: autorităţile din RDG au deschis frontiera către Berlinul de Vest. După 28 de ani şi după ce despărţise dureros familii, prieteni şi până la urmă un popor, Zidul se prăbuşea. Şase personaje au jucat un rol major în această piesă, pe care au trebuit să o improvizeze: Mihail Gorbaciov, Helmuth Kohl, Margaret Thatcher, George Bush, Francois Mitterrand şi popoarele Europei de Est. Fiecare în felul său, deşi „reunificarea Germaniei” înspăimânta atât pe americani, cât şi pe britanici, Margaret Thatcher rămânând convinsă că Helmuth Kohl „dorea să basculeze Europa de la înălţimea unei Germanii dominatoare”. Pregătirile au fost febrile. La 1 septembrie 1989, Francois Mitterrand îi explica lui Margaret Thatcher, care îl acuza pe Helmuth Kohl că îi împingea pe est-germani să demonstreze, că „niciodată Gorbaciov nu va accepta o Germanie unită în NATO, iar americanii nu vor accepta niciodată ca RFG să iasă din NATO”. De fapt, la 11 septembrie 1989, după ce ezitase timp de două săptămâni, Gorbaciov i-a lăsat pe unguri să deschidă frontierele cu Austria şi din acel moment se putea trece liber din Est spre Vest. Zidul Berlinului mai dăinuia, dar îşi pierduse orice raţiune. La 18 octombrie, imediat după sărbătorirea celei de-a 40-a aniversări de la întemeierea Republicii Democrate Germane, manifestanţii din Leipzig l-au forţat pe liderul est-german Eric Honecker să demisioneze. Istoria îşi accelera cursul. Pe 2 decembrie 1989, Bush şi Gorbaciov s-au întâlnit în Malta, într-o clădire retrasă, la adăpostul oferit de port şi nu în plină mare, aşa cum se prevăzuse, din cauza unei furtuni puternice. Cei doi lideri ai lumii erau, de fapt, spectatorii acţiunii popoarelor. Fireşte, nu s-au respectat toate înţelegerile. Astfel, la 8 decembrie 1989, când cei 12 lideri europeni s-au întâlnit la Strasbourg, Margaret Thatcher, se spune foarte agitată, a scos din geantă o hartă a Europei pe care o imensă Germanie strivea restul continentului. „Nu doriţi lucrul acesta, nu-i aşa? (…) Prea multe lucruri se întâmplă în acelaşi timp. Dacă Germania domină evenimentele, ea va prelua puterea asupra Europei de Est, aşa cum a făcut-o Japonia cu Pacificul, şi asta ar fi, din punctul nostru de vedere, inacceptabil. (…) Când RDG va fi o democraţie, peste 15 ani, s-ar putea vorbi de reunificare”, a spus ea. În permanenţă, Mihail Gorbaciov s-a arătat îngrijorat de consecinţele militare ale reunificării, nu de consecinţele ei politice. Menţinerea Pactului de la Varşovia era ultima lui apărare. Mai pragmatic, Helmuth Kohl şi-a mărturisit intenţia de a cumpăra aprobarea URSS pentru reunificare în schimbul unei ploi de mărci germane. Când, în aprilie 1990, Kohl a fixat paritatea între marca vest-germană şi cea est-germană, făcându-le echivalente, preşedintele Bundesbank, Karl Otto Poel, a demisionat. Kohl nu dorea ca aliaţii să se amestece în negocierile din interiorul Germaniei, iar Mihail Gorbaciov a ridicat trei chestiuni: lansarea negocierilor privind UE, recunoaşterea frontierelor cu Polonia şi denuclearizarea Germaniei. În vârstă de 83 de ani acum, creditat ca liderul care a permis reunificarea Germaniei, Mihail Gorbaciov a participat în weekend la diverse manifestări la Berlin, estimând că lumea se află în faţa unui nou război rece, dacă nu cumva acesta a început. Spre deosebirea de cea de-a 20-a aniversare, acum nici un şef de stat sau de guvern în exerciţiu n-a fost invitat. S-au depus jerbe de trandafiri în memoria celor 130 de persoane ucise între 13 august 1961 şi 9 noiembrie 1989 pentru că au vrut să treacă Zidul. Interesantă s-a arătat declaraţia lui Gorbaciov, care, spre deosebire de alte împrejurări, a apărat poziţia preşedintelui rus, Vladimir Putin. „Nu poate exista securitate în Europa fără parteneriatul germano-rus”, a spus el. Când, în 1995, la Broadmoor, la un hotel din Colorado, George H. W. Bush, Margaret Tacher, Mihail Gorbaciov şi Francois Mitterrand s-au întâlnit şi şi-au împărtăşit amintirile pe tema căderii zidului Berlinului şi reunificării germane, singurii care au persistat în dezamăgire au fost Gorbaciov şi Margaret Tacher. La 25 de ani de la căderea zidului există alte ziduri în lume: unul separă Israelul de teritoriul palestinian, dar nu este singurul, altul între Pakistan şi India, altul poate apărea în Ucraina.
