Accident provocat de taximetrist băut

0
344

Un taximetrist este cercetat penal de poliţiştii de la Rutieră după ce, băut fiind, s-a izbit cu maşina de un parapet din beton. Din fericire, în autoturism nu era nici un pasager, iar şoferul a scăpat cu răni uşoare. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 01.00, Petrică Lincă, de 50 de ani, din Filiaşi, taximetrist la o firmă din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra pe strada “Bariera Vâlcii” către bulevardul “Dacia”, din cauza stării de ebrietate – avea o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat după cum s-a stabilit ulterior –, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens lovind un parapet din beton. “Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.