SC “Pieţe şi Târguri” Craiova SRL a marcat , şi în acest an, pe 10 octombrie, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, care a fost statutată, conform legislaţiei, în 2017. Cu această ocazie, a fost amenajat , în Piaţa Centrală din Craiova , un Târg de produse tradiţionale, în care, pe lângă legumele şi fructele de sezon, flori şi produse cosmetice naturale, ori miere, dulceţuri şi murături, au putut şi vor fi degustate şi preparatele dragi românilor – mititei, sarmale, piftie, mâncare la ceaun. Nu lipsesc mustul proaspăt stors, dulciurile şi sucurile de casă, gogoşile şi cozonacii. La deschiderea oficială a fost prezentă Lia Olguţa Vasilescu, Primarul Craiovei.
Piaţa Centrală din Craiova a găzduit, în aceeaşi zi, 10 octombrie, începând cu ora 10:00, Spectacolul de muzică populară „Ca la noi, ca la olteni”, susţinut de Ansamblul Folcolric „Maria Tănase”. Pe scena din faţa sediului SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL au urcat solişti cunoscuţi de muzică populară, precum Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Lavinia Bîrsoghie şi Liviu Dică. Conducerea muzicală a fost asigurată de maestrul Cristian Pîrlea. Festivităţile au fost organizate organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi a Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Dolj, în colaborare cu Opera Română Craiova şi Teatrul „Colibri” Craiova – Secţia Folclor „Maria Tănase”.
A început în 2017
Sărbătorită pentru prima dată pe 10 octombrie 2017, Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti a fost institută prin Legea nr. 168 din 12 iulie 2017. Potrivit expunerii de motive a proiectului întocmit de iniţiatorii actului normativ, stabilirea acestei sărbători a avut drept menire stimularea producătorilor autohtoni, „prin valorificarea propriilor produse către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pentru viitor”. Totul adevărat. “Este o zi specială. Mai mult, la nivel de municipiu, sărbătorim şi “Ziua Recoltei”, cam cum era înainte. Este o paletă întreagă de dezevoltare . Sunt mulţi fermieri, cei mai mulţi din zona Olteniei, dar şi din Moldova , Transilvania, care îşi expun produsele. Este un beneficiu şi pentru consumatori. Să nu uităm că, în această vară, în lunile iulie şi august am avut, în total, şase coduri roşii, din cauza secetei, când au fost comprise foarte multe culturi, în principal la floarea – soarelui şi porumb. Dar, iată, această manifestare ne aduce pe toţi la un loc : agricultori şi consumatori. Este ceva extraordinar, iar primăria Craiova merită toate laudele “, a precizat Romulus Sorin Agapie, director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Dolj.
Tradiţia, pe primul loc
Înainte de deschiderea oficială, artiştii prezenţi au început să întreţină atmosfera, iar cei prezenţi în zonă s-au îngrămădit să-i asculte pe artişti, , apoi au mers să-şui facă cumpărăturile. Peste tot, voie bună. Ofertele, care mai de care mai apetisante, iar preţurile, nu modice, oricum, accesibile. Târgul a fost deschis, oficial, de către Alin Mărăcine, directorul SC “Pieţe şi Târguri” Craiova SRL, care a precizat : “Fără sprijinul Primăriei Craiova, nu puteam reuşi acest lucru. am văzut şi, sunt convins de acest lucru, că foarte mulţi oameni, indiferent de vârstă, vor trece pe la standurile expuse. Promovăm ceea ce este autentic românesc. Avem, în zonă, pe lângă fermele olteneşti, şi unele venite din Moldova şi Ardeal.” Prezentă la deschiderea Târgului, după ce a trecut printre cei care şi-au expus produsele, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a menţionat : “Este ceva extraordinar. Ne aducem cu toţii aminte, în perioada pandemiei de COVID – 19, când pieţele erau închise. Acum, este cu totul altceva. Mă bucur, şi sunt convinsă că şi alţii fac acelaşi lucră, că pieţele sunt pline. Nu vorbim numai despre cumpărături ci şi despre un grad de socializare. Vom promova tradiţiile româneşti , iar oamenii trebuie să se bucure de ele .”