Înainte de reuniunea Consiliului European din 17-18 octombrie, Comisia Europeană îi invită pe șefii de stat sau de guvern din UE să ofere îndrumare politică și să dea un nou impuls negocierilor pentru ca, înainte de sfârșitul anului, să se ajungă la un acord privind un buget al UE modern, echitabil și echilibrat pe termen lung pentru perioada 2021-2027.
Următorul cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să fie adaptat provocărilor actuale și viitoare, astfel încât UE să poată răspunde așteptărilor cetățenilor. Într-o comunicare publicată astăzi, Comisia Europeană prezintă principalele puncte pe care liderii UE trebuie să le analizeze și referitor la care să indice o direcție pentru a se ajunge la un acord rapid. Printre acestea se numără:
— un nivel global al finanțării care să corespundă priorităților comune ale Uniunii;
— un buget modern care să asigure un echilibru corect între politici și să pună un accent puternic pe valoarea adăugată a UE;
— o abordare mai transparentă a finanțării bugetului UE și introducerea unor noi surse de venit pentru a sprijini prioritățile și a reduce sarcina asupra contribuțiilor naționale; precum și
— o mai mare coerență a politicilor, prin asigurarea unei legături mai strânse între finanțare și prioritățile de politică și prin consolidarea instrumentelor care protejează bugetul UE de deficiențele în domeniul statului de drept.