Echipajele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova au depistat, în perioada 5-7 octombrie a.c., patru tineri din Craiova care deţineau, în vederea consumului, substanţe halucinogene interzise, după cum au anunţat reprezentanţii unităţii.
Astfel, joi seara, în jurul orei 19.00, pe strada Caracal, în parcarea hypermarketului Lidl Craiova, S.G.C.T, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Craiova, a fost prins cu 4 pliculeţe ce conţineau fragmente vegetale de culoare galben-olive, cu miros înţepător. De asemenea, tot în aceeaşi seară, dar pe strada Severinului, vizavi de Hanul Craioviţa, N. I. M., în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în localitatea Craiova, a fost depistat având asupra sa 3 pliculeţe ce conţineau substanţe interzise. Întrebaţi despre provenienţa substanţelor, ambii au declarat că le-au achiziţionat de la persoane necunoscute, în schimbul unei sume de bani, în vederea consumării acestora, prin amestecarea cu tutun.
În cursul zilei de vineri, jandarmii au depistat alţi doi tineri, de 26, respectiv 23 de ani, unul pe strada Potelu, vizavi de Parcul „Nicolae Romanescu” – zona ANL-urilor, care avea asupra sa două pliculeţe de substanţe psihotrope, iar cel de-al doilea tot în parcare la Lidl, vizavi de Spitalul Militar Craiova, acesta având patru pliculeţe ce conţineau fragmente vegetale, tot pentru consum propriu.
„Au fost încheiate acte procedurale în acest sens, dosarele întocmite fiind înaintate către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova pentru continuarea cercetărilor, persoanele în cauză făcându-se vinovate pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept”, ne-a declarat Cristina Coroian Etegan, ofiţer de presă al GJMb Craiova.