Mănăstirea Tismana a găzduit săptămâna aceasta lucrările Simpozionului naţional cu tema „Teologia ortodoxă siriană de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul”. Organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, evenimentul, care s-a încheiat astăzi, a reunit profesori de teologie din întreaga ţară, iubitori ai spiritualităţii siriene.
Urmând unei tradiţii neîntrerupte de cinci ani de zile, întâlnirea profesorilor de teologie din lavra Sfântului Nicodim de la Tismana a adus în actualitate o temă foarte puţin abordată în spaţiul teologic românesc de nivel academic. „Teologia siriană ortodoxă de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul” a devenit, vreme de două zile, elementul principal al activităţii cultural-universitare pentru Biserica din Oltenia. Bucurându-se de un cadru adecvat şi propice discuţiilor academice, evenimentul a fost deschis oficial ieri, 9 octombrie, prin prezenţa şi cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Irineu, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. Alături de Mitropolitul Olteniei a stat Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a vorbit la rândul său despre importanţa patristică a teologiei şi personalităţii Sfântului Efrem Sirul.
Printre invitaţi s-au numărat: pr. prof. dr. Ion Popescu, Facultatea de Teologie din Piteşti, pr. lect. dr. Nichifor Tănase, Facultatea de Teologie din Caransebeş, lect. dr. Daniel Lemeni, Facultatea de Teologie din Timişoara, pr. lect. dr. Lucian Colda şi pr. lect. dr. Jean Nicolae, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Facultatea de Teologie din Craiova a fost reprezentată prin prelegerile pr. conf. Picu Ocoleanu, pr. lect. dr. Adrian Ivan, pr. lect. dr. Adrian Boldişor şi pr. lect. dr. Sorin Bora.
Simpozionul naţional de teologie organizat în perioada 8-10 octombrie la Mănăstirea Tismana vine să întregească seria întâlnirilor dedicate tradiţiei şi spiritualităţii ortodoxe, aşezată sub genericul şi oblăduirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre. Toate prelegerile susţinute vor fi aşezate ulterior într-un volum colectiv care va întregi cea de ce V-a serie „Studia Theologica”, proiect susţinut de Arhiepiscopia Craiovei, Facultatea de Teologie din Craiova şi Editura „Mitropolia Olteniei”.