„Pictorul Mihai Nistor știe, în mod profund, ce este o icoană”

Craioveanul Mihail Nistor își împarte timpul între pictură și munca de restaurator. Angajat de peste 27 de ani la Muzeul de Artă din Craiova, și-a petrecut cea mai mare parte din viață în intimitatea operelor de artă, autentice și extrem de valoroase, de la care a deprins respectul pentru lucrul original pe care pictorul îl așează prima dată în culoare. A învățat să lucreze cu migală pentru a scoate la iveală forme și pete de culoare, distruse de praf și vreme, iar restaurările sale sunt ele însele niște opere de artă. Pictura personală, de o profunzime și o delicatețe a detaliilor ieșită din comun, îl descoperă ca pe un pictor de icoane surprinzător, pornit cu modestie pe calea ce duce la perfecțiune.

 Pe Mihail Nistor l-am găsit în sala de expoziții a Galeriei „Arta”, pregătea ridicarea icoanelor pe simeze. Doi tineri le aduceau pe brațe și le așezau cu mare atenție pe suporturile aproape invizibile de pe pereți. În lumina proaspătă a unei dimineți de vară, care invada liberă prin ferestrele galeriei centrale, icoanele cu chipuri ale Maicii Domnului se înălțau, una câte una, pe simeze și umpleau locul cu lumină și căldură, prin culorile dulci, pământii. Privindu-le de la oarecare distanță, pictorul Mihail Nistor părea, totuși, neliniștit: era prima expoziție personală cu icoane pe sticlă și așezarea lor pe simeze îi provoca o emoție pe care nu reușea să o ascundă oricât de mult ar fi încercat. La vernisajul ce a urmat, pe seară, o timiditate copleșitoare avea să-i răpească toate cuvintele și a lăsat ca toate aceste icoane să vorbească pentru el.

De cât timp lucrați la această expoziție?

Cam de un an și cuprinde 20 de icoane cu ipostaze ale Maicii Domnului, icoane celebre făcătoare de minuni. Unele sunt icoane rusești, altele de la Muntele Athos. Avem și noi una la Schitul Ioan Botezătorul de la Muntele Athos, Prodromu. Icoana se numește Prodomița și se spune că este nefăcută de mână de om.

Cât de dificil este să pictezi o icoană?

Este o lucrare migăloasă. Este mai dificil de realizat decât o pictură obișnuită pentru că, după cum vedeți, icoanele mele sunt lucrate pe sticlă, fără a fi de factură populară. Abordez stilul bizantin al icoanelor pe lemn și este mult mai greu de lucrat în spatele geamului. Trebuie să lucrezi totul pe invers. 

Se lucrează mai greu pe sticlă decât pe lemn?

Este mult mai greu, da, pentru că totul trebuie lucrat pe invers. Cum ai pus culoarea, așa rămâne, nu mai poți să-i aduci modificări. La lemn, mai revii, dar aici nu îți permite materialul să faci greșeli.

Și cum ați ales culorile?

Culorile sunt pigmenți naturali, iar liantul este un mediu. Roșul spre grena este culoarea maforionului Maicii Domnului, o haină care are această culoare. Icoana de acolo, de exemplu, înseamnă „Chip de foc”, datorită veșmântului de un roșu foarte aprins. Foița pe care am folosit-o este foiță de aur. Sunt materiale foarte bune pe care le-am păstrat demult.

Cum v-a venit ideea să faceți o expoziție pe temă religioasă?

Nu știu cum… Eram la sală și am făcut o icoană pentru cineva și atunci am zis hai să fac icoane. Când eram mai tânăr, lucram mai repede, dar acum parcă a mers puțin mai greu.

Icoanele sunt foarte frumoase, au rame diferite, unele mai simple, iar altele mai bogate. Așa ați decis dumneavoastră?

Ramele sunt foarte scumpe de cumpărat, dar pe cele din lemn le-am făcut eu.

Și care vă plac mai mult?

Mie acestea pe care le-am făcut eu îmi plac, deși nu sunt foarte sofisticate. Sunt niște rame simple, dar se pretează mai mult la icoane. Aici, ramele sunt încărcate de ornamentații și poleite, ceea ce concurează cu icoana și nu prea se potrivesc.

Dumneavoastră aveți în spate multă muncă de restaurator.

Da, așa este. Am lucrat pentru multe muzee, pentru Cotroceni, pentru Muzeul de Istorie din Prahova, am restaurat foarte mult și pentru Mitropolie.

Și cum este această muncă de restaurator?

Este foarte migăloasă. Înainte de orice lucru, se fac analize chimice, biologice pentru a vedea culorile respective și trebuie să te apropii cât mai mult de original. Dar restaurarea este foarte importantă pentru că sunt lucrări în stare de degradare care trebuie salvate, trebuie stopată această degradare. La icoanele vechi, la multe nu se întregește lucrarea, dar se stabilizează așa cum se găsește icoana. Se aplică o foiță japoneză, apoi se consolidează și se curăță cu anumiți solvenți. Este o muncă destul de complicată, dar foarte importantă, care se face dintr-un respect față de opera originală. 

Ați participat la restaurarea cimitirului de la Săpânța.

Da, a fost un proiect la care am participat prin firmă. Eu lucrez și la o firmă de restaurare și am obținut un proiect de refacere a crucilor de acolo. Cimitirul Vesel este ceva special. Predomină culoarea albastru, iar textele care au rămas au o valoare deosebită. Am lucrat vreo două luni la câteva cruci care erau foarte degradate și care trebuiau expuse într-un muzeu. Ne-au asigurat un spațiu și am făcut muncă de restaurare.

Am văzut că ați lucrat și la restaurarea Sălii Maure a Complexului Minerva.

Toată valoarea acelei săli o dau ornamentele care sunt realizate în stil maur. Mi-a plăcut foarte mult să particip la această lucrare. Am mai restaurat și interiorul de la Casa Zamfirescu, mai multe biserici.

Întorcându-ne la pictură, pregătiți deja următoarea expoziție?

Deocamdată nu am început nici o lucrare, dar sigur va urma o expoziție cu icoane ale Mântuitorului. Această expoziție este dedicată Maicii Domnului și voi continua cu ipostaze ale Mântuitorului Hristos.

Rugăciuni în stil plastic

Vernisajul expoziției „Icoane ale Maicii Domnului” a avut loc în după-amiaza de luni și a trezit interesul iubitorilor de pictură și, îndeosebi, a celor cuprinși de bucuria de a descoperi noi icoane lucrate pe sticlă. În lumina reflectoarelor, picturile își dezvăluiau acum culorile parcă și mai vii, mai luminoase. Emanau căldura și liniștea unei catedrale printre care amatorii de artă se plimbau cu pași ușori. Nimic din zarva unui vernisaj obișnuit, nici o întrebare iscată de vreo curiozitate aparte nu tulbura pacea pe care o descopereai în privirea cu care iconarul Mihai Nistor își înconjura micuțul public care-i trecuse pragul.

Cunoscându-l îndeaproape și apreciindu-i talentul deosebit de restaurator cu state vechi, directorul Muzeului de Artă, Emilian Ștefârță, i-a apreciat calitățile excepționale de iconar pe care le dezvăluie acum Mihai Nistor. „Îl apreciez foarte mult pe domnul Mihail Nistor, și prin prisma creație sale, și ca om, fiind o persoană absolut aparte. L-am văzut evoluând într-o zonă anodină în care artistul se cantonase, se autocantonase într-un orizont cordial, temător, parcă să nu supere pe cineva, și nu supăra, și nu contraria, și nu gesticula. L-am văzut cu altă ocazie, într-o altă etapă, exersând combinații cromatice aleatorii, artistul fiind implicat într-un joc al întâmplării. Intervențiile sale ulterioare pe subiect erau atât de discrete încât nu reușeau să deturneze curgea cromatică astfel încât aceasta să devină suficient de încărcată în semnificații. Astăzi, se prezintă o suită complet diferită. Pentru ca să pictezi icoane, în accepția mea, este suficient să stăpânești meșteșugul, să cunoști foarte profund codurile de exprimare creștin-ortodoxă și să fii – aici este lucrul cel mai greu – cu adevărat un bun creștin. Cu fiecare zi dedicată zugrăvirii unei icoane, te găsești mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de credința adevărată. Este un mod special de a te apropia de Creator, similar rugăciunii practicate de un eremit”, a mărturisit Ștefârță.

Replicile unor icoane care au făcut minuni

Analizând picturile pe sticlă, replici ale unor icoane care au intrat demult în iconografia creștină, directorul Muzeului de Artă a scos în evidență relația specială pe care pictorul trebuie să o aibă mai întâi cu divinitatea, și de aici elemenul de sacralitate pe care în imprimă lucrărilor sale. „Ce vedem pe simezele acestei săli sunt replicile unor icoane, încărcate de dramatismul credinței în timpuri în care desprinderea de păgânitate presupunea un gest de curaj extrem, cu jertfa propriei persoane sau a celor apropiați. Avem aici replicile unor icoane care au făcut cândva minuni, icoane înconjurate de nimbul sfânt al unor întâmplări stranii. Aceste icoane, despre care ni se spune că au înfăptuit miracole, cu siguranță atunci când au ieșit din mâna meșterului zugrav, erau dovada simplă a dragostei unui om pentru Creatorul său. Cu siguranță, nu au înfăptuit minuni de la început. Nu mă aștept, după cum nu exclud, ca una din icoanele pe care Mihai Nistor ni le prezintă să fie făcătoare de minuni. Depinde de cei care se vor ruga, depinde cum se vor ruga și depinde pentru ce se vor ruga. Mihail Nistor este un zugrav cu state vechi de meșteșug bisericesc. El știe să-și apropie subiectul cu smerenie, cu sfioșenie, cu bunăvoirea necesară unui astfel de demers. Are mâna și ochiul exersat în astfel de manopere. Nu are ezitări, nu încearcă experimente, nu are nedumeriri sau momente de rătăcire. Mihail Nistor este egal cu sine de la prima la ultima lucrare, el reușește să răspândească în jurul lui, din prima clipă, o pace binefăcătoare, o lumină favorabilă, un calm prielnic. Mihai Nistor știe, în mod profund, ce este o icoană. Știe, la modul esențial, care sunt regulile de urmat și, mai presus de toate, are tenacitatea gravă a apropierii intense de Dumnezeu prin pictură. Nu știu dacă Mihai Nistor știe rugăciuni prin viu grai, dar cu siguranță știe rugăciuni în limbaj plastic. Așa că putem spune: Mihai, roagă-te și mai departe pentru noi, zugrăvind nădejdea, milostenia și iertarea noastră, pentru că știi cum, pentru că poți și pentru că meriți!”, au fost cuvintele speciale adresate iconarului craiovean, Mihail Nistor.

Expoziția de icoane pe sticlă, care este și una cu vânzare, rămâne deschisă mai multe zile la Galeria „Arta”, încântându-i pe admiratorii acestui stil pictural prin bogăția detaliilor, delicatețea cu care sunt creionate chipurile sfinte și frumusețea încântătoare a culorilor.