Un copil de 14 ani şi-a pierdut viaţa şi alte câteva persoane au ajuns la spital, în stare gravă, în urma unor accidente petrecute la acest sfârşit de săptămână pe drumurile din judeţ. Atât minorul care a decedat, cât şi un alt tânăr care a ajuns la spital în comă, conduceau motocicletă, respectiv moped, neînmatriculate în circulaţie, astfel că, în mod normal, nu aveau ce căuta pe drumurile publice.
În ciuda acţiunilor de prevenire efectuate de poliţiştii de la Rutieră, şi la acest sfârşit de săptămână s-au înregistrat o serie de accidente în urma cărora mai multe persoane au ajuns la spital în stare gravă. Din nefericire, în urma unui eveniment de acest fel şi-a pierdut viaţa şi un tânăr de 14 ani, din comuna Unirea.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 16.30, pe DJ 561 A, în comuna Unirea. Oamenii legii au stabilit că Florin Filip, de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un ARO, la efectuarea virajului la stânga pentru a pătrunde pe o stradă laterală nu s-a asigurat corespunzător şi a lovit o motocicletă marca Honda, neînmatriculată în circulaţie, condusă de Ion S., de 14 ani, tot din Unirea, care circula în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului, minorul şi-a pierdut viaţa.
„Pe numele conducătorului auto au fost întocmit acte premergătoare, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Minorul însă nu ar fi trebuit să circule pe un drum public pentru că motocicleta nu era înscrisă în circulaţie şi, în plus, ar fi trebuit să aibă şi permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Tot neînregistrat era şi mopedul pe care îl conducea un tânăr de 16 ani din oraşul Dăbuleni, implicat într-un accident grav petrecut vineri seara, în jurul orei 19.30. Andrei M., de 16 ani, din Dăbuleni, în timp ce conducea prin localitate un moped marca Piaggio, neînregistrat, care îi aparţinea, din cauza neatenţiei şi a vitezei cu care se deplasa nu a mai putut păstra distanţa faţă de o bicicletă condusă de Alexandru Baltariga, de 19 ani, tot din Dăbuleni, şi, încercând să evite impactul, a căzut pe şosea. Din păcate, în urma accidentului tânărul de 16 ani care conducea mopedul fără să poarte cască de protecţie a suferit răni grave, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a ajuns în comă de gradul I.
Şofer băut implicat în accident
Tot vineri seara, Alexandru Dragotă, de 24 de ani, din comuna Podari, în timp ce conducea un Opel Vectra pe bulevardul „Dacia” din Craiova, din cauza nepăstrării unei distanţe suficiente în mers şi a faptului că era băut, după cum au stabilit poliţiştii de la Rutieră în urma verificărilor, a intrat în coliziune cu un microbuz la volanul căruia era Ilie Sulcea, de 27 de ani, din comuna Şimnicu de Sus. În accident au fost rănite uşor Mihaela Bătănoiu (23 de ani) şi Elena Andreea R. (13 ani), ambele din comuna Goieşti, pasagere în microbuz. Poliţiştii l-au testat cu etilotestul pe conducătorul Opelului, rezultând o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi au întocmit pe numele său acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sâmbătă seara, aproape de ora 23.00, Mihai Gruia, de 21 de ani, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, în timp ce conducea cu viteză excesivă un autoturism Skoda Octavia pe DJ 605 A, în afara oraşului Filiaşi, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe un teren agricol. Şoferul, care era singur în maşină, a fost rănit grav la cap, fiind preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat la Terapie Intensivă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis şi fractură bază craniană.