Două tornade au lovit New York-ul

0
298

Două tornade mai puţin obişnuite au lovit, sâmbătă, cartierele Queens şi Brooklyn din New York, distrugând case şi producând întreruperi ale alimentării cu energie electrică, relatează BBC News. Tornadele, cu vânt de peste 100 de km/h, au avut loc la câteva minute una după alta. Nu au fost înregistraţi răniţi, însă furtunile au determinat suspendarea turneului de tenis US Open. Potrivit unor martori din Queens, vântul a scos din pământ copaci şi stâlpi de electricitate, a ridicat în aer bănci pentru picnic şi pubele de gunoi şi a răsturnat câteva maşini. Tornada care a avut loc în Brooklyn a distrus, la rândul ei, case şi a scos din pământ copaci. Mai multe zone din New York au fost, de asemenea, afectate de ploile torenţiale aduse de cele două furtuni. Seviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a anunţat că este posibil ca părţi din New Jersey, Connecticut, Maryland, New Hampshire, Massachusetts şi Pennsylvania să fie afectate de furtuni şi că ar putea apărea chiar şi noi tornade.