Guvernatorul statului Texas, Rick Perry, favoritul lui Tea Party, aripa radicală a Partidului Republican din SUA, a apărut miercuri, 7 septembrie, pe canalul de televiziune NBC News şi site-ul Politico, în prima dezbatere pentru nominalizarea la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Poziţionat bine în sondajele „alegerilor primare”, după ce şi-a depus candidatura în urmă cu o lună, el s-a detaşat prin atacul virulent la adresa preşedintelui Barack Obama, făcut „mincinos”, care a promovat sistemul de pensii prin fraudă. Atacat a fost şi principalul său rival, Mitt Romney, pe tema locurilor de muncă. Ultraconservatorii şi-au găsit candidatul în persoana guvernatorului statului Texas, dar acesta va trebui să-şi apere afirmaţiile belicoase şi, mai mult ca sigur, şi să încaseze lovituri. Rich Perry l-a acuzat pe actualul preşedinte american şi pentru faptul de a fi crezut că graniţa SUA cu Mexicul poate fi consolidată. El a comparat securitatea socială, echivalentul american al sistemului de pensii, cu „piramida Ponzi”, schema frauduloasă care a făcut celebră afacerea Madoff. „Cine este pentru status-quo astăzi în privinţa securităţii sociale este implicat într-o minciună munstruoasă a copiilor noştri” a estimat guvernatorul texan. Mitt Romney, considerat reprezentantul aripii moderate şi liberale, a susţinut sprijinul federal pentru persoanele în vârstă, idee foarte populară în SUA. Cei doi reprezentanţi ai republicanilor s-au confruntat pe teritoriul creării locurilor de muncă, fiecare reproşându-i celuilalt bilanţul ca guvernator. „Noi am creat, în numai trei luni, locuri de muncă în Texas câte aţi creat voi în patru ani în Massachusetts” a atacat Perry. Disputa lor i-a eclipsat pe ceilalţi candidaţi. Evenimentul a fost organizat la biblioteca Ronald Reagen din California şi a fost primul dintr-o serie de dezbateri care se vor derula în luna septembrie, între candidaţii la învestitura republicană.