Laboratoarele PDL lucrează din plin la cosmetizarea imaginii partidului, catastrofală în toate sondajele, care, în curând, ar urma să constituie scheletul Mişcării Populare. Aceasta ar urma să aspire, pentru împerecheri miciuriniste, visul mai vechi al lui Valeriu Stoica, tot ce este „de dreapta”, înrolat şi neînrolat politic, exceptând liberalii. Asupra cărora se fac presiuni, în continuare inoperante. După ce foştii social-democraţi s-au altoit cu aşchia liberală ruptă din PNL, zămislind actualul PDL, mai nou respectivul partid va fi irigat ideologic cu ceva creştin-democraţie, deşi sub noua togă a Mişcării Populare vor zâmbi tot gleznele zglobii ale lui Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean, Roberta Anastase, Elena Udrea, Teodor Baconschi, Raluca Turcan şi ceilalţi. Într-o ţară în care se moare prea frecvent de foame şi mulţi îşi pun capăt zilelor, strategii politici ai partidului nu ştiu cum să mai folosească detergentul pentru ştergerea portocaliului, de acum deplin respingător. Îmbrăţişând verdele, într-un moment de îmbătrânire a verii. A raporta Mişcarea Populară la precedentul creat de Forza Italia, a lui Silvio Berlusconi, cu care acesta a câştigat, în 1994, prima dată alegerile, este o falsă analogie. Nu numai că magnatul italian câştiga alegerile, pe un fond de derută politică produs de Tangentopoli „mani pulite”, dar pornea din cu totul alt start decât ar putea-o face Mişcarea Populară. Deşi starea economiei italiene de astăzi este mult mai precară decât la preluarea mandatului prim-ministerial de către proprietarul lui AC Milan şi al unui imperiu mediatic (Mediaset şi Fininvest). Toate analizele economice spun că astăzi situaţia Italiei este considerabil mai proastă, în timp ce averea personală a lui Silvio Berlusconi, cu câteva procese grele pe cap, a continuat să crească. Cu ceva timp în urmă, premierul italian s-a supus unei operaţii estetice, încât la reapariţia în public arăta „îmbunătăţit”. Ridurile sociale şi, mai ales, pungile vinete de sub ochii economiei italiene n-au putut fi îndepărtate, încât problema mare a Italiei este chiar Silvio Berlusconi. Care, între timp, după cum se ştie, şi-a rebotezat partidul (PDL – Popolo della Liberta). Un caz similar s-a mai înregistrat în Franţa, unde UMP (Union pour un Mouvement Populaire) s-a raliat cu partidul gaullist RPR, aspirând fosta disidenţă a UDF, dar şi elemente creştin-democrate, suveraniste şi chiar sociale şi ecologiste.
O remaiere a democrat-liberalilor lui Emil Boc cu orice sfoară populară nu înseamnă nimic. Ar fi chiar culmea să aflăm, în curând, că Emil Boc de la Mişcarea Populară nu e tot una cu actualul lider PDL, iar Roberta Anastase de la Camera Deputaţilor nu e aceeaşi persoană care a numărat, cum se ştie, voturile la legea pensiilor. Mişcarea Populară, fiind produsul acestui partid numit PDL, va prelua şi responsabilitatea pentru tot ceea ce a mers prost. Adică tot. Inclusiv imaginea.
