Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de plasare sub control judiciar a primarului Craiovei

0
358

olguta-vasilescuJudecătorii Tribunalului Bucureşti au respins, ieri după-amiază, cererea procurorilor DNA – Secţia Judiciară Penală de luare a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. Procurorii făcuseră această solicitare instanţei de judecată la sfârşitul săptămânii trecute, cerând şi stabilirea, de către instanţă, a unor măsuri şi obligaţii în sarcina Olguţei Vasilescu, între care şi aceea de a nu se apropia de persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.

Procurorii motivau acest demers prin faptul că „inculpata Vasilescu Lia Olguţa a postat selectiv, pe pagina sa dintr-o reţea de socializare, acte din dosarul de urmărire penală, apoi i-a invitat pe simpatizanţii săi să facă aprecieri asupra probelor. Această acţiune a inculpatei a generat în mass-media, în perioada 30.07.2016 – 31.07.2016, ample reacţii în legătură cu postările efectuate. În concret, inculpata a încercat discreditarea martorului denunţător, publicând o fotografie a acestuia şi formulând comentarii în legătură cu credibilitatea afirmaţiilor acestuia. Ca urmare, martorul a fost jignit sau ameninţat cu moartea de sute de persoane care au postat pe pagina de socializare a inculpatei Vasilescu Lia Olguţa…”.

Se pare că nu au fost motive suficiente pentru a-i convinge pe judecători. Procurorii DNA pot contesta la Curtea de Apel Bucureşti hotărârea luată de Tribunal.