Un tânăr,de 20 de ani,din Craiova a înapoiat un portofel găsit în parc

0
384

Ieri dimineaţă, la sediul Secţiei 3 Poliţie Craiova s-a prezentat Valentin Cotoi, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Craiova, pentru a preda un portofel în care se aflau mai multe documente, carduri bancare însoţite de codul PIN, dar şi suma de 1.000 lei. Fratele craioveanului este ofiţer de poliţie, iar el se pregăteşte pentru a intra la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare. 

Valentin Cotoi

Valentin Cotoi le-a declarat poliţiştilor faptul că, aseară, în timp ce se afla la alergare în Parcul Nicolae Romanescu a găsit un portofel, iar în momentul în care l-a deschis a fost surprins când a văzut suma de bani, dar şi documentele. Punându-se în situaţia celui care a pierdut portofelul respectiv craioveanul a luat hotărârea de a-l preda păgubitului. Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul celui păgubit, un craiovean, care a fost surprins să constatate faptul că îşi pierduse portofelul cu o seară înainte. Acesta s-a prezentat la sediul Secţiei 3 unde şi-a recuperat bunurile şi l-a felicitat pe tânărul de 20 de ani, urându-i succes şi recunoscând faptul că este un exemplu pentru mulţi alţii.

Craioveanul a declarat că este în curs de pregătire fizică întrucât anul viitor intenţionează să se înscrie la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, urmând exemplul fratelui său care este ofiţer de poliţie la un post din Dolj.