Arhiepiscopia Craiovei a organizat în perioada 6-9 iulie, prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, o tabără de excelenţă pentru elevii olimpici din toate cele cinci eparhii ale Mitropoliei Olteniei. Sub genericul „Science-Inteligence-Research”, activitatea a avut loc la Mănăstirea Tismana, bucurându-se de participarea a peste 80 de elevi de la şcolile şi liceele judeţelor Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt. Copiii au fost însoţiţi de profesorii îndrumători şi instructori, fiind integraţi într-un program prestabilit, cu activităţi creative şi recreative, menite să dezvolte comunicarea şi interacţiunea între participanţi.
ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul celor mici marţi, 7 iulie, când le-a rostit un cuvânt de binecuvântare. Cu acest prilej, alături de membrii Sfântului Sinod al Mitropoliei Olteniei, elevii şi profesorii îndrumători au luat parte la serbarea festivă organizată de absolvenţii cursurilor de perfecţionare profesională pentru cântăreţi bisericeşti. Tabăra de excelenţă pentru elevii olimpici, de la Tismana, a fost susţinută financiar de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, alături de cele şase protopopiate: Craiova Sud, Craiova Nord, Băileşti, Târgu Jiu Sud, Târgu Jiu Nord şi Târgu Cărbuneşti.