A cerut 70.000 de euro ca să pună „pile” la Tribunalul Dolj

0
344

Procurorii DNA Craiova l-au reţinut, marţi, pe craioveanul Ion Drăguşin, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Bărbatul este tatăl lui Florian Dăguşin, tânărul arestat la sfârşitul lunii mai pentru că a înjunghiat repetat un tânăr în toaleta Mall-ului Electroputere din Craiova. Procurorii DNA Craiova spun că Ion Drăguşin a cerut 70.000 de euro, din care a primit 60.000 de euro, de la o persoană căreia îi promisese că va aranja cu judecătorii de la Tribunalul Dolj eliberarea şi obţinerea unor pedepse mai blânde pentru denunţător şi membrii familiei acestuia. Ieri după-amiază, Ion Drăguşin a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore (începând de la data de 8 iulie 2014, ora 20.20, până la data de 9 iulie 2014, ora 20.20) a lui Ion Drăguşin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi probe din care reiese suspiciunea rezonabilă că, „în perioada 14 februarie – 18 aprilie 2014, inculpatul Drăguşin Ion a pretins de la un denunţător, suma de 70.000 de euro şi a primit de la acesta, prin intermediar (denunţător), suma de 60.000 de euro (în mai multe tranşe), lăsându-l să creadă că are influenţă asupra magistraţilor de la Tribunalul Dolj, astfel încât să îi determine să aplice pedepse neprivative de libertate şi să dispună punerea în libertate a denunţătorului şi a unor membri ai familiei acestuia, trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă contra persoanei, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Pentru a justifica suma pretinsă şi primită de la denunţători, în scopul arătat mai sus, Drăguşin Ion a susţinut că poate influenţa şi decizia magistraţilor judecători de la Curtea de Apel Craiova, în sensul menţinerii hotărârii ce ar fi urmat să fie pronunţată în fond de Tribunalul Dolj”, după cum se arată în comunicatul DNA Craiova.

Marţi după-amiază Ion Drăguşin a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arest, iar ieri după-amiază a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Şi fiul lui Ion Drăguşin, Florian Drăguşin, de 21 de ani, este după gratii. Acesta a fost arestat preventiv pe 31 mai a.c. pentru tentativă de omor, după ce s-a stabilit că l-a lovit în mod repetat cu pumnul şi cu un cuţit pe Andrei Daniel Budică, de 19 ani, din Craiova.