Podariul a intrat sub comanda „Roşului”

1
408

Echipa antrenată de Nae Ungureanu a avut 26 de jucători la reunire, jumătate fiind noi

Podariul a încheiat ideal sezonul trecut, cu trei succese importante: câştigarea sezonului regulat, în urma unui play-off teribil cu Dunărea Calafat, adjudecarea fazei judeţene a Cupei României şi accederea în Liga a III-a, în urma unui baraj facil cu Recolta Dănceu. Odihna jucătorilor a durat trei săptămâni, dar conducătorii au fost mereu conectaţi la problemele echipei, căreia i-au tocmit un nou antrenor. Nicolae Ungureanu, fosta glorie a Craiovei Maxima, va răspunde de echipă, fiind al doilea antrenor cu nume sonor adus de podăreni, după Ştefan Stoica. Decizia schimbării lui Victor Naicu a fost luată la insistenţele noilor finanţatori, în condiţiile în care Primăria nu se mai poate implica decât la nivel administrativ şi al infrastructurii. Ungureanu şi-a luat în primire efectiv job-ul de luni seara, când a avut loc reunirea lotului, chiar pe arena din Podari. Aceasta va intra şi ea într-un proces de cosmetizare, pentru a se alinia la pretenţiile Ligii a III-a. 26 de jucători a avut la dispoziţie „Roşu” la prima şedinţă de pregătire, la care au asistat şi conducătorii clubului, care au şi ţinut un discurs de întâmpinare cu accente motivaţionale. Jumătate din fotbalişti sunt noutăţi pentru formaţia din Podari, aceasta propunându-şi pentru următorul sezon un obiectiv îndrăzneţ. „Nu vrea să avem parcursul celor de la Apă Craiova, îmi doresc ca noi să facem legea în seria în care vom fi repartizaţi şi, de ce nu, să aspirăm la promovare” spunea primarul Constantin Gheorghiţă. Lotul prezent la reunirea Podariului a fost compus din 26 de jucători, nu mai puţin de jumătate fiind noi: Zdrâncă, Turianu (de la  Jiul Rovinari) – portari; Mateiţă, Stoian, Istudor, Preduţ, Stoica, A. David (de la FC Caracal), Tâmplaru, Crângoiu, Cruşoveanu, Dumitraşcu, Pârvan, Preda, Ţenovici, Gheorghiţă (de la CS Apă Craiova), Răducanu (de la CSO Filiaşi), Al. Stancu (de la Prometeu), D. Stancu (de la CS Apă Craiova), A. Sava (de la Minerul Mătăsari), Duţă, Fecu, Buşică, Avram, Demetrescu (toţi de la Şcoala GP Craoiva), Bârsan (de la Dunărea Calafat). În perioada de pregătire, care va avea loc atât la Podari, cât şi în staţiunea Băile Herculane, lotul noii divizionare C va mai suferi schimbări, în ambele sensuri, urmând a fi definitivat abia în preajma startului campionatului, la jumătatea lunii august.

1 COMENTARIU

  1. tot respectul pentru nae ungureanu dar inlocuirea lui naicu nu este ok…dar ce mai este ok?
    in orice caz cineva acolo sus ii iubeste!….mai vedem unde va fii echipa la anul in timpul asta

Comments are closed.