Prin POSDRU / Fonduri europene pentru promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale

0
389

Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Sud-Vest Oltenia (OIRPOSDRU SV OLTENIA) a lansat la începutul lunii trei cereri de propuneri de proiecte, respectiv: DMI 5.1 „Fii activ pe piaţa muncii”; DMI 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă” şi DMI 6.3 „Şanse egale şi respect”. Deschiderea sistemului electronic se va face în data de 17 iunie 2013 orele 10.00 şi se va închide în data de 1 iulie 2013 orele 16.00.

Mihaela Mocanu

Valoarea totală eligibilă a proiectului DMI 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă” va fi cuprinsă între: minim 217.190,00 lei (echivalentul în lei a 50.000 euro) şi maxim 2.171.895,66 lei (echivalentul în lei a 499.999 euro). „Contribuţia eligibilă minimă a solicitantului va fi de 14,06% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile dacă reprezentaţi ordonatori de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau ai bugetelor fondurilor speciale şi entităţile aflate în subordine în coordonare sau sub autoritatea acestora finanţate integral din bugetele acestora; 5% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile dacă reprezentaţi o persoană juridică de drept privat cu scop patrimonial; respectiv 2% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru beneficiari instituţii publice finanţate integral din venituri proprii sau finanţe parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale; beneficiari ordonatori de credite ai bugetului local şi beneficiari entităţi finanţate integral din bugetele acestora; beneficiari entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate         parţial de la bugetele locale şi nu în ultimul rând, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial”, a spus Mihaela Mocanu, directorul executiv al OIR POS DRU SV Oltenia.

Activităţi de informare şi consiliere profesională

Durata de implementare a unui proiect va fi cuprinsă între: minim 6 luni şi maxim 18 luni. Grupul ţintă eligibil va fi format din persoane care aparţin uneia din următoarele categorii: persoane inactive; persoane în căutarea unui loc de muncă; şomeri; persoane ocupate în agricultura de subzistenţă; manageri şi angajaţi din mediul rural. Directorul OIR POS DRU SV Oltenia a mai spus că participarea grupurilor ţintă la programele de formare profesională se va realiza numai în urma activităţilor de informare şi consiliere profesională sau de mediere, efectuate în conformitate cu prevederile legislative aplicabile. „Pentru a asigura calitatea şi impactul corespunzător asupra grupului ţintă a activităţilor de formare profesională, cursurile de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare organizate se vor finaliza cu certificate de calificare / certificate de absolvire recunoscute la nivel naţional”, a mai spus Mihaela Mocanu.