La o lună după ce un grup de specialişti olandezi din domeniul gospodăririi apelor a venit în Dolj, pentru a sta de vorbă cu autorităţile judeţene şi locale despre efectuarea unui studiu al posibilităţilor de refacere a zonei inundabile pentru fluviul Dunărea, în urmă cu două zile acesta a revenit în judeţ, la Rast, unde s-a întâlnit cu primarii din zona aleasă pentru studiul-pilot.
Aceasta a fost cea de-a doua vizită inclusă în programul de lucru al proiectului “Refacerea luncii inundabile de-a lungul fluviului Dunărea”, proiect ce are la bază o colaborare româno-olandeză în domeniul gospodăririi apelor. În anul 2010, companiile olandeze Witteveen&Bos, HKV şi Eurodite au depus o cerere de subvenţie la organizaţia olandeză “Parteneri pentru apă”, pentru un proiect de susţinere a Guvernului român în dezvoltarea zonelor inundabile şi a zonelor umede. În luna decembrie a aceluiaşi an, cererea subvenţiei a fost acceptată de Guvernul Olandei, în ianuarie 2011 proiectul fiind demarat oficial.
Abordare olandeză, probleme româneşti
Practic, activitatea din interiorul programului se bazează pe cunoştinţele şi experienţa specialiştilor olandezi în abordarea problemelor complexe care apar de-a lungul râurilor şi care se referă la inundaţii, mediu şi amenajarea teritoriului În Olanda, aceste aspecte au multe caracteristici similare cu problemele cu care se confruntă România de-a lungul bătrânului nostru fluviu. Prin urmare, această abordare olandeză poate fi aplicată în contextul românesc şi poate ajuta la creşterea şansei de finanţare a proiectelor de dezvoltare a zonelor inundabile şi a zonelor umede de-a lungul Dunării, de exemplu, prin subvenţiile acordate de Uniunea Europeană sau prin accesarea altor tipuri de finanţări.
“În acest proiect, experţii olandezi lucrează într-o strânsă colaborare cu Administraţia Bazinală de Ape Jiu. Scopul proiectului este sprijinirea Guvernului României pentru refacerea luncii inundabile şi a zonelor umede de-a lungul fluviului Dunărea, în raport cu gestionarea inundaţiilor, ecologie şi utilizarea terenului, într-un mod durabil”, a explicat Cosmin Călin, directorul A.B.A “Jiu”.
Opt localităţi doljene, un centru-pilot
Astfel, în cursul zilei de miercuri, 8 iunie a.c., o echipă mixtă româno-olandeză a avut o a doua întâlnire organizată în localitatea Rast, scopul fiind discutarea aspectelor din proiect cu primarii din localităţile alese pentru studiul-pilot, respectiv Ghidici, Rast, Bistreţ, Catane, Gighera, Măceşu de Jos, Cârna şi Negoi. “Au fost discutate aspecte de protecţie împotriva inundaţiilor, agricultură şi eco-turism. De asemenea, în timpul vizitei a fost anunţată intenţia de a organiza în luna iulie un workshop, care va avea ca scop găsirea de posibile soluţii tehnice pentru dezvoltarea zonei-pilot vizate. Aceste soluţii tehnice vor fi schiţate prin implicarea tuturor autorităţilor locale şi instituţiilor guvernamentale interesate de dezvoltarea zonei menţionate mai sus”, a mai precizat directorul A.B.A “Jiu”.
Etapele proiectului “Refacerea luncii inundabile de-a lungul Fluviului Dunărea”:
I. Dezvoltarea unei proceduri de luare a deciziilor, în conformitate cu legislaţia şi politicile din România, care să se încadreze în contextul administrativ existent. Procedura oferă un răspuns explicit la întrebările: ce decizie se va lua – de către cine – când – şi pe baza căror informaţii.
II. Sunt elaborate mai multe alternative de planificare spaţială pentru zonele inundabile de-a lungul Dunării, în jurul localităţii Bistreţ. Aceste planuri vor fi dezvoltate împreună cu părţile interesate, publice şi private, din zona de proiect. Analizele tehnice vor sprijini planurile. De asemenea, va fi realizată o primă explorare a costurilor şi a permiselor necesare.
III. Planurile realizate în etapa precedentă vor forma baza unei aplicaţii pentru fonduri europene, în vederea implementării soluţiilor agreate. În această a treia etapă va fi realizată o hartă a posibilelor surse de finanţare.