11 ştranduri craiovene au primit autorizaţie de funcţionare

0
1306

Craiovenii care doresc să se răcorească în ştrandurile şi piscinele de pe raza municipiului pot face baie în condiţii de siguranţă. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj a autorizat din punct de vedere igienico-sanitar nu mai puţin de 11 astfel de baze estivale de agrement.

Anul acesta, toate cele 11 ştranduri şi piscine care funcţionează în Craiova sau în apropierea oraşului au primit autorizaţie din partea Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. Este vorba de Ştrandul „Hanul Doctorului”, Ştrandul Işalniţa, Ştrandul „Perla” din Preajba, Ştrandul „Laguna Albastră”, Piscina „Valencia”, Piscina „Noa”, Piscina „Villagio Italiano”, Piscina „Roma”, Piscina „La Izvoare”, Piscina „La Carul din Stele” şi Piscina Helin. Majoritatea acestor baze de agrement şi-au deschis porţile începând cu 3 iunie a.c.

Cu toate că au acordat autorizaţii tuturor ştrandurilor, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj vor continua pe parcursul sezonului estival controalele pentru a verifica dacă indicatorii igienico-sanitari sunt respectaţi. «Pe data de 6 iunie a.c. au fost verificate trei astfel de unităţi: Piscina „Valencia”, Ştrandul „Hanul Doctorului” şi Piscina „Noa”. Inspectorii au găsit lucrurile în ordine. Le-au făcut o serie de recomandări care sunt de bun-simţ. Printre acestea se regăsesc păstrarea calităţii apei de îmbăiere şi spălarea periodică a bazinelor, primenirea şi dezinfecţia continuă a apei. De asemenea, administratorii acestor unităţi au un registru de autocontrol cu ajutorul căruia, zilnic, monitorizează concentraţia de clor rezidual liber şi PH-ul apei», a precizat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Reguli pentru ştranduri şi pentru clienţi

Condiţiile pe care ştrandurile trebuie să le îndeplinească nu se rezumă însă doar la apa de îmbăiere. Administratorii acestora trebuie să asigure curăţarea permanentă a plajelor şi perimetrelor din jurul bazinelor. De asemenea, este obligatorie afişarea la loc vizibil a regulamentelor de utilizare şi funcţionare. Cei care trec pragul unor astfel de baze de agrement trebuie să respecte şi ei anumite condiţii. Majoritatea ştrandurilor şi piscinelor impun un set de reguli, aşa cum ar fi, spre exemplu, folosirea obligatorie a duşului înainte de a intra în bazin. Tot pentru a asigura condiţii de igienă corespunzătoare este interzis accesul în apropierea bazinelor cu ţigări, pahare sau sticle cu băuturi.

Atenţie la locurile de scăldat neamenajate!

În schimb, specialiştii îi avertizează pe amatorii de scăldat cu privire la riscurile la care se expun atunci când fac baie în locuri neamenajate sau cunoscute cu probleme legate de igienă, de unde pot contacta diferite boli de piele contagioase. Oamenii sunt predispuşi la afecţiuni dermatologice, infecţii sau tulburări digestive. În aceste condiţii, doljenii dornici să-şi petreacă o zi la plajă ar trebui să se gândească de două ori înainte să meargă într-un loc neautorizat pentru scăldat. Altfel, se pot trezi că au luat micoze cutanate sau infecţii cu fungi ale pielii şi unghiilor. În cazul în care au contactat o boală după scăldat, craiovenii trebuie să se adreseze imediat medicului de familie, care va stabili dacă afecţiunea respectivă se poate trata la domiciliu sau este cazul ca pacientul să se interneze în spital.

„Oamenii trebuie să fie foarte atenţi, altfel există riscul apariţiei unor micoze – ciupercă, aşa cum este cunoscută în popor. Este bine de ştiut că nu numai din apă pot să contacteze afecţiunea respectivă, ci şi de pe plajă. În altă ordine de idei, dacă apa nu este controlată din punct de vedere bacteriologic există pericolul apariţiei unor conjunctivite sau tulburări digestive”, a spus prof. univ. dr. Virgil Pătraşcu, şeful Clinicii de Dermatologie, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.