Craiova a găzduit, astăzi, etapa națională de pentatlon din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Au participat 66 de elevi și profesori antrenori din întreaga țară, care s-au întrecut la cele cinci probe ale competiției: alergare 60 de metri, aruncarea mingii de oină, aruncarea greutății, săritura în lungime cu elan și alergarea de 800 de metri.