Organizații neguvernamentale și instituții publice – aproape 150 la număr – sărbătoresc, în perioada 10-16 mai, voluntariatul, cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului, care a ajuns anul acesta, în România, la ediția a XX-a.
Săptămâna 10 – 16 mai 2021 va include, în toată țara, peste 250 de activități de voluntariat sau de sărbătorire a voluntarilor, în mai mult de 90 de localități din România. SNV este o inițiativă a Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, care este coordonatorul evenimentului la nivel național.
România a sărbătorit Săptămâna Națională a Voluntariatului pentru prima dată în 2002 și, pe parcursul celor 19 ediții realizate, a înregistrat peste 2.500 de parteneri locali- organizații și instituții care au desfășurat activități de voluntariat – și peste 75.000 de voluntari implicați.
Săptămâna Națională a Voluntariatului are loc pe tot globul, având o tradiție de zeci de ani (Canada – din 1943, SUA – din 1974, Marea Britanie – din 1984, etc.)