Autorităţile locale se pregătesc să scoată la licitaţie, în această săptămână, reabilitarea Colegiului „Carol I”, la pachet cu sediul Operei Române Craiova. După ce s-au testat toate posibilităţile de accesare a fondurilor europene şi nu s-a găsit nici o variantă de urmat, municipalitatea a decis să finanţeze toate lucrările de la bugetul local, având în vedere gradul ridicat de degradare în care se găseşte acum întregul imobil.
Informaţia a fost oferită de primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, la postul de televiziune GTV. Acesta a spus că Primăria Craiova a pregătit întreaga documentaţie şi că, în aceste zile, va lansa licitaţia de achiziţie a serviciilor de proiectare şi execuţie pentru întregul imobil, însemnând sediul Colegiului Naţional „Carol I” şi al Operei Române Craiova. „Vom urca pe SEAP licitaţia pentru proiectare şi execuţie, în această săptămână. Avem Studiul de Fezabilitate (SF), în care intră Colegiul Carol şi Opera Română”, a precizat Mihail Genoiu.
S-a încercat accesarea de fonduri nerambursabile
Potrivit acestuia, municipalitatea a încercat să găsească, mai întâi, o sursă de finanţare nerambursabilă, dar lucrarea nu a putut fi încadrată în nici un program oferit de UE, în acest moment. „S-a întârziat această investiţie pentru că am tot aşteptat să prinde o formă de finanţare cu fonduri europene, pentru că sumele sunt extrem de mari şi este greu de suportat de bugetul local. Nu am găsit, nu s-a încadrat în nici un program deschis pe fonduri europene. Ori au fost sume foarte mici şi nu am putut să ne încadrăm cu investiţia – este totuşi un local foarte mare – sau au fost deschise pe alte domenii. Şi atunci am luat hotărârea ca el să fie făcut pe banii bugetului local”, a explicat primarul interimar al Craiovei.
Reabilitarea, estimată la 15 milioane de euro
Dacă licitaţia va fi lansată în cursul acestei săptămâni, autorităţile se aşteaptă ca proiectarea să fie realizată până la sfârşitul anului şi să înceapă şi o parte din lucrările de execuţie. În documentaţiile anterioare, Primăria Craiova şi-a propus să consolideze şi să reabiliteze corpul de clădire- şcoală care cuprinde nouă săli de clasă (o clasă la parter şi opt săli la etajul 1), două cabinete (un cabinet geografie şi un cabinet biologie, ambele la etajul 1), trei laboratoare (două laboratoare chimie şi un laborator de limba franceză), precum şi biblioteca, birourile, magazia, arhiva şi încăpere în care se află centrala termică. În proiect este inclusă şi sala de spectacole a Operei Române Craiova. Ultima dată. Întreaga investiţie a fost estimată la 15 milioane de euro.
Monument istoric de categoria A
Clădirea Colegiului Naţional „Carol I” este încadrată în lista de momente istorice, categoria A. Ansamblul de clădiri a avut iniţial forma literei „U”, fiind executat în perioada anilor 1893 – 1895 de către arhitectul Toma Dobrescu, în stilul academismului francez, stil care a influenţa arhitectura sfârşitului de secol XIX în România. Ulterior, între 1925 – 1927, s-a realizat supraetajarea şcolii, ajungându-se la numărul de patru niveluri. În perioada anilor 1930 – 1933, s-au realizat noi lucrări de extindere a spaţiilor funcţionale, prin executarea unui amfiteatru de 700 locuri pentru Liceu Carol I, care a fost alipit de aripa principală.