Oltenii luptă pentru promovare

0
1106

Universitatea revine la Vâlcea după o lună, încercând să obţină din nou toate punctele

Echipa Craiovei speră să încheie astăzi la Vâlcea seria de eşecuri, mai ales că fiecare joc din play-off de acum încolo, cu excepţia celor în care joacă FC Olt, va fi unul de 6 puncte. Craiova a câştigat în sezonul regulat ambele partide cu CSM Rm. Vâlcea, 3-1 pe „Ion Oblemenco” şi 1-0 în Zăvoi, cea din urmă cu Gabi Balint pe bancă, în urma unei reuşite a lui Costin Curelea. Antrenorul CSU a recunoscut că echipa trece printr-o perioadă nefastă şi crede că dacă echipa va pierde şi al treilea meci consecutiv, la Vâlcea, vor fi probleme mari. „Trecem printr-o perioadă incomodă, suntem în pericol să pierdem şi locul 2, aşa că acum este nevoie să fim uniţi, să ne sacrificăm. Am făcut cam multe greşeli în ultima vreme, în principal din cauza presiunii. La Vâlcea avem şanse să câştigăm, fiindcă eu cred că avem echipă mai bună. Dacă nu o vom face, vor fi probleme mari. O să folosesc şi jucători mai proaspeţi, fiindcă unii au nevoie de odihnă. Chiar dacă au existat acuze că fotbaliştii ar fi doar mercenari care nu pun sufletul pentru echipă, pe mine m-a mulţumit implicarea lor şi ei ştiu în primul rând că există prime consistente de obiectiv, pentru care merită să lupte” a spus antrenorul CSU. Cât despre posibilitatea de a fi înlocuit de pe banca echipei din Bănie, Balint nu s-a arătat foarte deranjat: „Nu o să mă sinucid, mă adaptez şi eu ca şi alţii, viaţa merge înainte, voi continua să antrenez la alte echipe”. Cristi Ganea şi Adi Ionescu sunt recuperaţi pentru meciul din Zăvoi, singurul absent fiind Ionuţ Şerban, care s-a accidentat în startul meciului cu Reşiţa. Cât despre posibilitatea de a fi înlocuit de pe banca echipei din Bănie, Balint nu s-a arătat foarte deranjat: „Nu o să mă sinucid, mă adaptez şi eu ca şi alţii, viaţa merge înainte, voi continua să antrenez alte echipe”.

Pleşan: „Trebuie să ne schimbăm atitudinea”

Căpitanul Mihăiţă Pleşan face apel la coechipierii săi să se dăruiască mai mult pe teren, dacă nu neapărat cu sufletul, atunci pentru bani, eforturile patronilor fiind destul de mari, mai ales pentru o echipă de ligă secundă. „Este cel mai dificil moment prin care trece echipa de când am venit eu, dar nu este unul catastrofal, mai ales că atunci când a început play-off-ul aveam 2 puncte de locul 3, acum avem cu unul în plus. Nu ştiu dacă toţi colegii mei înţeleg spiritul Craiovei, dar în primul rând trebuie să-şi facă datoria ca profesionişti, fiindcă sunt plătiţi să câştige şi nu există întârzieri la salarii. Trebuie să ne schimbăm atitudinea, fiindcă puteam da mai mult în ultimele meciuri” a spus Pleşan.

Pe lângă Gavril Pele Balint, un alt „Pele” a fost invitat la conferinţa de presă, Costică Donose dobândinu-şi această poreclă pe vremea Craiovei Maxima. El s-a arătat mai optimist în privinţa situaţiei prin care trec alb-albaştrii: „Eu am încredere că echipa îşi va reveni, dar chiar dacă se pierde meciul de la Vâlcea, şansele nu ar fi compromise, mai sunt meciuri şi putem promova”. Donose a declarat că se lucrează intens în cadrul centrului de copii şi juniori, pentru ca generaţiile viitoare ale Craiovei să fie asigurate din pepiniera proprie: „În viitorul nu foarte îndepărtat cred că Universitatea nu va mai avea nevoie să cumpere aşa mulţi jucători din alte părţi, fiindcă suntem vreo 10 antrenori de juniori în club, cum nu au mai fost vreodată, şi vom oferi schimbul de mâine, aşa cum era pe vremuri la Craiova”.

Lincar: „Nu am nici o revanşă de luat faţă de Craiova”

Fostul antrenor al CSU Craiova, Erik Lincar, nu este străbătut de dorinţa revanşei faţă de fosta sa echipă, de unde a fost demis după doar 4 etape din acest campionat, dar spune că o victorie a formaţiei din Zăvoi ar însemna revenirea ei în lupta pentru locul secund. „Dacă vom învinge Craiova, am fi la un punct de ei, am reveni în lupta pentru locul 2. Dar şi Reşiţa are şanse, acum joacă acasă, suntem 3-4 echipe care ne batem pentru locul 2. Mi-e greu să cred că FRF nu va da acceptul Craiovei să promoveze, în România ştiţi cum e, acolo s-a investit foarte mult. Noi încercăm să câştigăm cât mai multe meciuri şi vedem la final pe ce loc vom fi. Nu am de luat nicio revanşă faţă de Craiova, eu îmi fac meseria şi vreau ca echipa care m-a angajat să fie mulţumită de joc şi de rezultate” a declarat Eric Lincar. Acesta a câştigat ambele meciuri de când a preluat echipa pe care a mai antrenat-o sub denumirea Damila Măciuca.

 

CSM Rm. Vâlcea – CS Universitatea

Stadion: „Municipal”, sâmbătă, ora 11

Vâlcea: Matache – Samson, I. Stoica, Pârvulescu, Briceag – Danilo, Ov. Popescu, B. Geantă – Codin, N’Kongue, D. Iancu. Antrenor: Erik Lincar.

Craiova: Brac – Ljubinkovic, Pătraşcu, Izvoranu, Vătăjelu – Vandelannoite – Ganea, Pleşan, Ferfelea, Varga – Curelea. Antrenor: Gavril Balint.

Arbitri: Marcel Bârsan (Bucureşti) – Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Marius Marica (Bistriţa). Rezervă: Zoltan Erdei (Slatina)

Observatori: Iosif Olah (Sf. Gheorghe), Nicolae Pantea (Bucureşti).

 

Liga a II-a, seria a 2-a, play-off, etapa a 5-a

CSM Rm. Vâlcea – CS Universitatea – ora 11

Metalul Reşiţa – Gloria Bistriţa – ora 11

ASA Tg. Mureş – FC Olt – ora 19

 

1. ASA Tg. Mureş       14        8          3          3          19-10   27

2. CS Universitatea     14        7          2          5          20-17   23

3. Gloria Bistriţa          14        5          5          4          14-13   20

4. CSM Rm. Vâlcea    14        5          4          5          15-14   19

5. Metalul Reşiţa         14        6          1          7          13-16   19

6. FC Olt Slatina         14        2          3          9          7-18     8