La 9 mai 1877, Parlamentul a proclamat, cu unanimitate de voturi, Independenţa absolută a României. Tot la 9 mai, chiar în zorii zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, Europa făcea primul pas spre construirea unui spaţiu al democraţiei, al încrederii şi cooperării. Aşadar, data de 9 mai, zi a Victoriei comune împotriva ocupaţiei naziste, nu a fost aleasă în mod întâmplător ca Ziua Europei. Începuturile Uniunii Europene se leagă de această victorie, obiectivul unificării statelor europene fiind încă de la început de a se asigura o pace durabilă pe continent.
Ieri, la împlinirea a 136 de ani de la câştigarea Independenţei, au avut loc o serie de manifestări în faţa Monumentului Independenţei, unde reprezentanţi ai administraţiei publice locale, alături de oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, au adus un omagiu celor peste 10.000 de ostaşi căzuţi pe câmpul de luptă. “Afirmarea independenţei demonstra marilor puteri din acele timpuri că românii au capacitatea şi voinţa să se manifeste liber ca un stat puternic şi de sine stătător în Europa. Momentul istoric al adoptării declaraţiei de independenţă a creat premisele reîntregirii teritoriale a românilor. Unul dintre momentele-cheie ale Războiului de Independenţă s-a desfăşurat pe malurile Dunării, la Calafat, acolo unde armata română a dus o luptă de foc. Din partea Consiliului Judeţean Dolj vă urez sănătate şi prosperitate, la mulţi ani!”, le-a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, craiovenilor prezenţi la eveniment.
După prezentarea alocuţiunilor, reprezentanţii Guvernului, ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai partidelor politice şi ai asociaţilor de veterani au depus coroane de flori la Monumentul Independenţei. Ceremonia de ieri s-a încheiat cu defilarea Batalionului “Scorpionii Roşii” şi a unui batalion al Grupării Mobile de Jandarmi.