Spectacolul „O furtună” participă la Festivalul dramaturgiei româneşti de la Timişoara

0
364

Spectacolul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” „O furtună”, în regia lui  Silviu Purcărete şi scenografia lui Dragoş Buhagiar, participă la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST – FDR 2012), organizat de Teatrul Naţional din Timişoara (TNT), cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în perioada 5-13 mai.

Cu o distribuţie de excepţie, din care fac parte importanţi actori ai Naţionalului craiovean – Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu (recent premiat de UNITER pentru rolul Caligula), Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Angel Rababoc, Adrian Andone, Nicolae Poghirc, Constantin Cicort ş.a. –, spectacolul este unul dintre capetele de afiş ale acestei ediţii a Festivalului de la Timişoara, fiind înscris la secţiunea Europe On Stage. „O furtună” (care a avut premiera pe scena TNC pe 18 februarie a.c.)  va încheia Festivalul şi va putea fi văzut duminică, 13 mai, ora 21.00, la sala mare a TNT, după Gala Premiilor FEST – FDR 2012.

Organizat anual, FEST-FDR vizează plasarea fenomenului dramatic românesc în mişcarea teatrală europeană ca parte integrată a ei, în spiritul unităţii în diversitate. Structura sa include două componente paralele: o dimensiune românească (reprezentată, între altele, de Teatrele Naţionale din Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj, Târgovişte, UNATC, Teatrul Mic, Teatrul „Odeon” şi Teatrul ACT Bucureşti, Teatrul de Artă Deva ş.a.) şi alta internaţională (la care participă artişti şi teatre din Cehia, Ungaria, Grecia, Polonia, Japonia, Spania, Franţa, Republica Moldova). Totodată, sunt prevăzute şapte secţiuni: secţiunea-concurs FDR, secţiunea ClasicOЯama, secţiunea Story Theatre, secţiunea Europe on Stage, secţiunea Teatrul şi Comunitatea, secţiunea CND şi secţiunea Outdoor.

Conform site-ului teatrului timişorean, ediţia 2012 a evenimentului îşi propune să cerceteze teatrul în relaţie directă cu subiecte de strictă actualitate, cum ar fi multiculturalismul, diversitatea etnică, îmbătrânirea activă şi solidaritatea intergeneraţională, nu doar prin spectacole, ci şi prin intermediul atelierelor transnaţionale, al dezbaterilor, lansărilor de carte etc.