Alexandru Tudor (foto) s-a simţit neglijat în această perioadă, în care atenţia a fost îndreptată spre finala Europa League ori schimbarea guvernului. În plus, au mai fost aduşi şi arbitri străini la derby-uri, confiscându-i-se din mediatizare. Implicit, se diminuează influenţa şi imaginea fluieraşilor autohtoni, al căror etalon se crede. Invidios probabil şi pe circul deşănţat Pepe-Zăvoranu, „Brad Pitt de Ferentari” s-a desfăşurat furibund pe „Cluj Arena”, revenind în prim-plan printr-un scandal. Ipocritul arbitru care se cazează la mănăstiri şi favorizează periodic granzii campionatului, în funcţie de context şi interese, a fost cel care a stricat derby-ul Ardealului. Atitudinea arogantă a celui care îşi imaginează că este justiţiarul fotbalului românesc s-a risipit după scandalul de la Cluj, când şi-a luat jucăriile, s-a ascuns în dubă şi i-a lăsat cu ochii în nocturnă pe spectatori. Tudor îşi începuse strategia meschină de favorizare a CFR-ului când l-a atenţionat pe Galamaz în start, tăind elanul gazdelor. A urmat japca, un ajutor făţiş acordat prin penalty-ul inventat. Mureşan îl talonase pe lângă „prinţul” Cristea precum Bianca Drăguşanu în tentativa de a-i smulge cardul şi s-a pomenit cu mingea pe var. După ce Bornescu i-a revizuit în stil K1 comportamentul lui Cadu, Săndel Tudor s-a speriat şi i-a eliminat pe ambii, deşi doar portarul merita „roşu”. Centralului i-a pierit look-ul sfidător şi s-a temut ca Bornescu să nu-l pedepsească în acelaşi mod dacă nu i-l trimite pe portughez pentru o a doua rundă pugilistică la vestiare. Când capacele nu mai pridideau pe ceafa de lusitan a căpitanului de la CFR, Tudor şi-a dat seama că e groasă şi, mai meschin decât „Brichetă” Deaconu, şi-a luat repede tălpăşiţa. Mitică Dragomir a penalizat ideal decizia arbitrului: „Tudor a făcut pe el, trebuia să fie delegat un arbitru străin”. Urinat sau nu pe domnia sa, Tudor a terminat cu meciul, cu spectatorii, cu telespectatorii, probabil şi cu titlul. L-ar deturna spre CFR, conform raportului de joc, în care le-a făcut lobby oaspeţilor. Starul arbitrajului românesc şi-a încheiat mai devreme show-ul, pentru că alţii îndrăzniseră să-i răpească rolul de primadonă. Tudor nu va fi plătit doar pentru 25 de minute de arbitraj, dar pentru vedete ca el nu contează primează remuneraţia, ci doar celebritatea, nu? Cert este că Tudor a reuşit pentru câteva ore să eclipseze finala Europa League, agenţiile internaţionale de presă nescăpând din vedere circul din Ardeal. A fost meciul lui, rămâne ruşinea noastră. La mai mare, Săndele!