Inspector fiscal doljean trimis în judecată pentru luare de mită

1
357

O angajată a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, ca inspector fiscal, din Băileşti, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru luare de mită. Femeia este acuzată că a primit 300 de lei de la un craiovean, ca să-i rezolve acestuia problemele legate de faptul că închiriase un apartament din cartierul craiovean Rovine, fără a plăti impozite pentru această activitate. Imediat ce au fost informaţi că a fost începută urmărirea penală faţă de aceasta, reprezentanţii DGFP Dolj au suspendat-o din funcţie. Primul termen al procesului, care se judecă la Tribunalul Dolj, a fost stabilit pentru 23 mai a.c.

Conform rechizitoriului întocmit în cauză de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, totul a început după ce, pe 11 aprilie a.c., craioveanul P.P. şi-a sunat o cunoştinţă de la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Dolj şi i-a povestit că, o zi mai devreme, fusese apelat telefonic de o femeie care s-a recomandat Bălună şi i-a spus că este inspector la Administraţia Financiară Băileşti, aceasta cerându-i să se întâlnească pentru rezolvarea unor probleme legate de un apartament pe care P.P. îl are închiriat şi pentru care nu plăteşte impozit. Întrucât credea că o să fie “scuturat” de ceva bani şi neştiind dacă identitatea şi funcţia femeii sunt reale, bărbatul s-a dus la Poliţie, a depus o plângere scrisă, în baza denunţului fiind înregistrat un dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. S-au luat rapid toate măsurile necesare pentru organizarea flagrantului, în speţă autorizaţie pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi din mediul ambiental, s-au marcat criminalistic patru bancnote totalizând 300 de lei, iar pe 11 aprilie, după-amiaza, denunţătorul şi femeia s-au întâlnit în parcarea unui bloc din cartierul Rovine, unde P.P. deţine un apartament.

L-a învăţat pe denunţător cum să scape mai ieftin

Femeia s-a prezentat din nou, spunând că este Florina Bălună şi şi-a declinat calitatea de inspector fiscal în cadrul ANAF – DGFP Dolj. Ea i-a spus bărbatului că pe numele său a fost înregistrat un denunţ din care rezultă că are închiriat un apartament, pentru care însă nu există contract de închiriere depus la Administraţia Fiscală, în vederea impozitării profitului. Cei doi au stat de vorbă mai bine de o jumătate de oră în maşina bărbatului, timp în care femeia l-a învăţat ce ar trebui să facă şi să declare pentru a obţine o valoare mai mică a impozitului, pentru o perioadă mai scurtă decât cea în care apartamentul a fost efectiv închiriat. «La finalul discuţiei, denunţătorul a întrebat-o pe femeie cât trebuie să-i dea: “Cât mă costă distracţia?”, inculpata răspunzând “Lasă, dă cât vrei, fiindcă vin şi eu… uite, am plătit drumul. Sunt … aşa…”. În momentul în care denunţătorul a început să numere bancnotele ce urma să i le dea inculpatei, aceasta i-a spus “Fii cuminte! Nu, nu, e prea mult!”. La întrebarea denunţătorului “E mult?”, inculpata i-a răspuns “E mult. Lasă! Sau dă-i încoace şi, dacă o fi, văd eu cum fac cu impozitul, cu nu ştiu ce. Da? Dacă o fi, eu te anunţ pe mata prin telefon. Dacă o fi, o fi să plăteşti. Deci eu te fac să plăteşti aşa. Cât zisărăm? Un milion pe lună”», au consemnat procurorii în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor.

După ce femeia a primit cei 300 de lei de la denunţător, a coborât din maşina acestuia şi a fost oprită de echipa operativă, banii marcaţi fiind găsiţi în geanta ei. În timpul audierii, Florina Bălună, de 54 de ani, a susţinut în faţa procurorilor că a primit banii de la denunţător pentru că avea obligaţia de a încasa sumele mici pe care contribuabilii le datorau bugetului de stat, deşi ea nu eliberase nici o chitanţă, iar reprezentanţii ANAF – DGFP Dolj au comunicat că funcţionarii publici cu atribuţii de inspecţie fiscală nu pot încasa direct sume de bani de la contribuabili.

Femeia a fost reţinută pe 11 aprilie, cauza fiind apoi declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj competent cu soluţionarea infracţiunilor de luare de mită, iar pe 12 aprilie a.c. Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare preventivă a Florinei Bălună, dispunând faţă de ea măsura obligării de a nu părăsi ţara. Tot atunci, reprezentanţii DGFP Dolj au suspendat-o din funcţie pe angajată. “Avem toleranţă zero faţă de asemenea fapte. Imediat ce mi s-a comunicat începerea urmăririi penale faţă de funcţionară, am luat măsura suspendării ei din funcţie”, ne-a declarat directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, Eugen Călinoiu.

Săptămâna trecută dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj, primul termen de judecată fiind stabilit pe 23 mai a.c.

1 COMENTARIU

Comments are closed.