„El amor”, de Ziua Naţională a Tineretului

0
378

10 mai – Ziua Naţională a Tineretului este marcată de Teatrul Liric „Elena Teodorini” prin prezentarea spectacolului extraordinar de dans „El amor”. Reprezentaţia are loc astă-seară, de la ora 19.00, şi îi readuce în scenă pe soliştii de balet Eva Ştefănescu, Alexandru Radu, Nicolae Popa, Galina Uncu, Pavel Uncu, Laurenţiu Nicu, şi Anca Ţecu, cărora li se alătură ansamblul format din Alexandra Iordache, Adina Anghel, Erna Marin, Andreea Gheorghe, Andreea Pretorian, Alina Triţă, Dragoş Teodorescu, Gabriel Radu-Mic, Cristian Florea, Ionuţ Radu şi Mihai Vîrban. Regia şi coregrafia sunt creaţia artistului Francisc Valkay – discipol al lui Oleg Danovski şi de 20 de ani maestru de balet al Operei Maghiare din Cluj, iar scenografia este semnată de Răsvan Drăgănescu – licenţiat al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, din anul 2000 angajat al Teatrului Liric „Elena Teodorini”, unde a semnat scenografia (decoruri şi costume) pentru majoritatea premierelor realizate de colectivul acestei instituţii. Evenimentul de astă-seară este realizat în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj.