Cucoana Chirița pășește, în premieră, pe scena Teatrului „Colibri”

0
915

La 169 de ani de când, la Teatrul Național din Iași, a avut loc premiera comediei „Chirița în Iași” de Vasile Alecsandri, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” cedează scena trupei sale de 12 actori și unei echipe de creație maghiare, din care face parte și reputata scenografă Judit Dobre-Kóthay, pentru a reaminti, cu profesionalism și musai cu umor, aventurile „cucoanei” atât de îndrăgite de public. Spectacolul, în regia lui Beczásy Balázs Áron și cu Alla Cebotari în rolul titular, este „o provocare”, după cum afirmă la unison cei implicați în realizarea lui, presupunând, în cele două luni de repetiții, muncă intensă, dar și momente savuroase. Aventurile cucoanei Chirița, care se îndreaptă spre Iași împreună cu cei trei copii ai săi, Aristița, Calipsița și Guliță, pentru a-și găsi… gineri pe măsura așteptărilor, pot fi văzute în premieră la Teatrul „Colibri” vineri, 19 aprilie 2019, ora 19.00, spectacolul fiind recomandat publicului cu vârsta peste 10 ani.

„Chirița în Iași”, cu subtitlul „Două fete ș-o neneacă”, face parte din ciclul de piese cu același personaj principal scrise de Vasile Alecsandri, alături de comedia „Chirița în provinție”, farsa de carnaval „Cucoana Chirița în balon” și canțoneta „Cucoana Chirița în voiaj”, prin care autorul încearcă, după propria declarație, să facă din teatru „un organ spre biciuirea moravurilor rele și ridicolelor societății noastre”.

 

Referindu-se la peripețiile cucoanei Chirița, George Călinescu afirma că „au izbutit să învingă vremea”, păstrându-și valoarea artistică și în prezent. După 169 de ani de când a fost prezentată prima dată publicului, lumea înfățișată de Alecsandri este cât se poate de actuală, sublinia, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Adriana Teodorescu, managerul Teatrului „Colibri”: „Cheia în care este montat acest spectacol este o oglindă pe care o pune în fața spectatorului. Alecsandri este incredibil de actual, este cumva precursorul lui Caragiale, pe nedrept uitat și ocolit. Este imaginea grotescă și deformată din oglindă pe care noi, de multe ori, refuzăm să o privim, sunt lucruri care au translat timpul – suntem la fel de ipocriți, de parveniți, de superficiali, pe alocuri de ticăloși, de naivi, așa cum eram pe vremea lui Alecsandri. Multe s-au schimbat, multe au rămas la fel…”.

„Chirița în Iași” este „un text ocolit de teatrele din România, considerat prea greoi sau prea prăfuit”, a mai spus Adriana Teodorescu, afirmând că nu întâmplător el este pus în scenă împreună cu o echipă de creație maghiară: Beczásy Balázs Áron (regie), Judit Dobre-Kóthay (scenografie), Gyopár Papp (asistent scenografie), Bakk-Dávid László (muzica). «De ce am ținut neapărat să lucrăm în această formulă? Pentru că o echipă de creație tributară literaturii române ar fi fost cumva îngrădită în dogmele și în tiparele pe care noi le știm din celebrele montări TV, teatrale sau ecranizări ale diverselor piese din ciclul „Chirița”», a declarat Adriana Teodorescu.

 

Judit Dobre-Kóthay revine la Craiova după ce, aici, la Teatrul Național, a creat scenografia pentru „Hamlet” de W. Shakespeare, sub direcția de scenă a lui Tompa Gabor, cu Adrian Pintea într-un rol antologic. A fost „Cel mai bun spectacol al anului 1996”, distincţie acordată de Secţia Română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru din România (AICT), maestrul Tompa Gabor primind premiul pentru regie la Gala Premiilor UNITER, stagiunea 1996-1997. Câțiva ani mai târziu, crea costumele, tot la Craiova, pentru altă impresionantă montare: „Caligula” de Albert Camus, în regia lui Laszlo Bocsardi, cu Sorin Leoveanu în rolul principal și premiera în 12/13 martie 2011.

„Este primul spectacol pe care îl fac într-un teatru de animație. Este un gen teatral, după opinia mea, poate chiar mai greu, mai ales din punctul de vedere al expresivității vizuale”, a declarat scenografa, vorbind despre „Chirița în Iași”. Judit Dobre-Kóthay a creat scenografia pentru peste 300 de spectacole de teatru, operă, chiar şi pentru două filme, iar în 2012 a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru întreaga carieră.. A fost scenograf al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, mai apoi la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, iar între 1991 şi 2004 a fost angajata Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În prezent, este profesor de scenografie la Universitatea de Arte din Târgu Mureș.

 

Rolul titular, al cucoanei Chirița, i-a fost încredințat actriței Alla Cebotari, olteanca venită din Basarabia în urmă cu 30 de ani, absolventă a Facultăţii de Arte Frumoase „Gavril Muzicescu” din Chişinău, Secţia Regie-Actorie, atât de îndrăgită de publicul craiovean. „Ne aflăm în plin proces de creație. Chirița se descoperă zi de zi, muncind pas cu pas. Sper să fie un spectacol care se va juca la nesfârșit, deoarece Chirița este nemuritoare, la fel ca Păcală, care sper să revină și el în teatru”, a declarat actrița, în cadrul aceleiași conferințe de presă.

Alături de Alla Cebotari, publicul îi va putea vedea pe actorii Mugur Prisăcaru (Grigori Bârzoi, soțul Chiriței; sărdarul Cuculeț), Alis Ianoș (Aristița, fiica lor), Geo Dinescu (Calipsița, fiica lor), Daniel Mirea (Pungescu, coțcar bucureștean), Emanuel Popescu (Bondici, coțcar ieșean), Adriana Ioncu (văduva Afin), Cosmin Dolea (Guliță, Arlechin), Oana Stancu (Luluța, fiica văduvei Afin, Arlechin), Ionica Dobrescu (Ioana țiganca), Marin Fagu (muzicant) și Robert Iovan (muzicant).

***

„Chirița în Iași” este cea de-a treia premieră a acestui an la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, după „Puiul de om din Cartea Junglei” (12 ianuarie) și „Cenușăreasa” (9 februarie), „două titluri foarte îndrăgite de copii”, după cum a menționat managerul Adriana Teodorescu. Biletele pentru reprezentația de vineri, 19 aprilie 2019, ora 19.00, se pot procura, la prețul de 10 lei, de la Agenția instituției (tel.: 0251.412.473), deschisă de luni până sâmbătă între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00.