Universitatea din Craiova lichidează programele de studii neperformante

0
423

Universitatea din Craiova trece printr-o nouă etapă de evaluare internă a programelor de studii, care urmăreşte lichidarea domeniilor clasificate de Ministerul Educaţiei în categoriile „D” şi „E” şi realizarea unei noi organigrame, bazată pe flexibilitate şi performanţă. Nouă structură va fi pusă la punct până în luna iunie şi va intra în vigoare din anul universitar 2012 – 2013, a precizat ieri, rectorul Dan Claudiu Dănişor. Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri desfăşurate, ieri, la Casa Studenţilor, ce a avut ca subiect central problemele actuale ale sistemului de învăţământ superior şi proiectele viitoare.

Problema programelor de studii a fost adusă  subtil în discuţie, chiar de studenţi printr-o întrebare despre cât de performante sunt acestea pentru ca absolvenţi să intre direct pe piaţa muncii. A fost scos astfel în relief planul managerial al Universităţii din Craiova, al noului rector, numit în funcţie de trei săptămâni. „Cred că sunt unele programe de studii care nu sunt suficient de performante. Şi s-a dovedit la evaluarea făcută de Ministerul Educaţiei, unele programe de studii au fost clasificate în categoria D sau E. Din punctul meu de vedere, şi am mai spus acest lucru şi în Senatul Universităţii, acum câteva zile, aceste programe de studii trebuie lichidate dacă se vrea performanţă cu adevărat”, a precizat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.

Programul de cursuri, mai aerisit

Schimbările vor viza, se pare, şi o aerisire a programului de cursuri pentru studenţi. Mai exact, se va încerca eliminarea disciplinelor de studiu care nu sunt în profilul specializării. „Cred că sunt prea multe discipline în programele de studiu şi că sunt multe discipline care nu corespund programelor de pregătire practică a studenţilor pentru profesia pe care vor să o exercite. Sunt multe discipline care nu fac altceva decât să încarce programul, pentru a oferi norme didactice”, a  adăugat rectorul. În plus, studenţii vor avea două ore de pauză la prânz.

Pentru o mai bună configurare a ofertei universitare, rectorul a anunţat că „deja este o ofertă bună de la acel forum economic regional, ca firmele, beneficiare ale resursei pe Universitatea o oferă, să participe la reconfigurarea planurilor de învăţământ”.

Mai multe discipline opţionale în oferta educaţională

Schimbările anunţate vizează implementarea unor programe de învăţământ mai flexibile. Studenţii vor avea la facultate un pachet de bază pentru specializare dar şi o vastă ofertă de discipline opţionale, care să-i pregătească mai bine pentru profesia pe care vrea să o urmeze.

„Dacă faci facultatea de Drept şi vrei să te faci avocat comercial, este inadmisibil să nu înveţi economie. Sigur că facultatea îţi oferă curs de economie, dar se predă doar un curs de economie elementară. Dacă vrei să faci avocatură comercială trebuie să ştii mai mult şi, atunci, ar trebui flexibilizate programele ca un student de la Drept să poate să ia cursuri la economie. Dacă putem să facem credite transferabile între universităţi de ce nu ar facem între programele de studii din aceeaşi universitate. Poţi să iei credite transferabile dacă disciplina este apropiată de profilul sau poţi să iei peste numărul de credite”, a explicat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.

Se va pune accent şi pe practica studenţească. Fiecare facultate va trebui să asigure practica studenţilor prin proiecte pe fonduri europene. În sprijinul cursanţilor vine şi Casa Studenţilor, care le oferă cursuri de pregătire profesională. „În acest an, prin proiectul Student- Jobs Club” oferim cursuri gratuite pentru Asistent relaţii publice şi comunicare dar şi cursuri de antreprenoriat, recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii”, a precizat Dorin Mărgărit, directorul Casei de Cultură.

Schimbările vor intra în vigoare din toamnă

Noua structură universitară, cu programe de studii flexibile, va intra în vigoare chiar din următorul an universitar. Rectorul a precizat că este nevoie de această schimbare cât mai rapid, întrucât «Universitatea din Craiova a avut toate programele de studii din Ministerul Educaţiei, motiv pentru care am şi ajuns în categoria „B”». Până în luna iunie trebuie în Senatul universităţii se va dezbate care programe de studii rămân şi care merg în lichidare. Totodată, din această toamnă se va merge pe atragerea unui număr cât mai mare de studenţi străini spre Universitatea din Craiova. Intenţia este de a aduce 1.000 de studenţi pe an „pentru a compensa numărul elevilor care părăsesc ţara. Şi noi suntem occident pentru tinerii de peste graniţă”

Sunt planuri şi pentru anul viitor. Universitatea va introduce examen de admitere.