Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri, la Antena 3, că Executivul va abroga Hotărârea de Guvern emisă de Cabinetul Cioloş în luna noiembrie privind achiziţia corvetelor multirol, care vor fi construite la Galaţi, pe motiv că este ilegală.
„Vom abroga hotărârea de Guvern dată în decembrie, pentru că nu a fost dată în mod legal. Trebuia să existe înainte un memorandm care să fie aprobat în Parlament. Orice investiţie în acest domeniu mai mare de 100 de milioane de euro trebuie aprobată de Parlament”, a spus premierul.