Monica Macovei anunţă, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că Asociaţia M10, pe care a constituit-o împreună cu oamenii din România şi din diaspora care au susţinut-o în campania pentru alegerile prezidenţiale, a elaborat şi a depus luni, la Comisia parlamentară pentru Codul Electoral, proiectul de lege privind votul electronic, care va permite tuturor românilor – din ţară şi din străinătate – să poată vota electronic la orice tip de alegeri – locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, precum şi la referendumuri. Monica Macovei mai spune că a trimis proiectul de lege privind votul electronic preşedintelui Klaus Iohannis, cu rugămintea să îl susţină public şi în cadrul consultărilor instituţionale pe care şeful statului le are cu Guvernul şi partidele politice.
Potrivit comunicatului, Asociaţia M10 a decis să elaboreze şi să propună acest proiect de lege având în vedere libera circulaţie a forţei de muncă in UE, distanţele mari şi foarte mari dintre localităţile de reşedinţă ale românilor aflaţi în străinătate şi cele mai apropiate localităţi în care Statul Român organizează secţii de votare, incapacitatea organizatorică şi reaua credinţă dovedite ale Statului român în a asigura exercitarea dreptului constituţional de vot pentru toţi cetăţenii români şi dezvoltarea turismului naţional care a afectat în mod direct participarea cetăţenilor – în special a tinerilor şi a persoanelor care muncesc – la alegerile organizate în ziua de duminică.