Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990

0
327

Instanţa supremă a confirmat, ieri, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului. În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990. Parchetul instanţei supreme arăta, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz. “În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanţele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică”, a precizat sursa citată.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 vor fi, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.  Întrebat dacă el crede că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”. Fostul preşedinte a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.