Şi în acest an, în ciuda ploii de afară, de „Ziua Femeii” poliţiştii rutieri doljeni împreună cu o firmă produse cosmetice au desfăşurat o acţiune în municipiul Craiova, în cadrul căreia doamnele şi domnişoarele participante la trafic au fost „sancționate“ cu mici atenții care să le facă ziua mai frumoasă.
Ziua de 8 Martie, a reprezentat un nou prilej pentru ca poliţiştii rutieri să întâmpine doamnele şi domnişoarele din trafic cu flori, felicitări şi produse cosmetice, toate însoţite de urări de „ La mulţi ani!” şi bineînţeles de sfaturi şi recomandări preventive. Poliţiştii au oprit în trafic, câteva zeci de doamne sau domnişoarele care conduceau autovehicule pe străzile din Craiova, şi spre surprinderea acestora, în loc să le solicite documentele pentru a le controla, oamenii legii le-au sancţionat cu flori şi felicitări. Poliţiştii rutieri nu au omis nici participantele la trafic în calitate de pietoni. Acţiunea poliţiştilor rutieri a fost primită cu bucurie şi zâmbete din partea femeilor „sancţionate” şi în speranţa că prin această activitate, poliţiştii rutieri au reuşit să le facă pe doamne si domnişoare sa uite, măcar pentru moment, de problemele cotidiene, le urăm încă o dată „La mulţi ani!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Dolj.