„Grig”, mai fă o minune! Oltenia anti-Dinamo

0
175

Grigoraş: „Fanii ne vor susţine frenetic fiindcă întâlnim Dinamo şi nu Craiova”

„Ştiinţa nu moare” e refrenul la modă, însă până şi dacă va mai fi resuscitată Universitatea, Pandurii ţine sus stegul sudului. Iar astăzi înfruntă echipa al cărui nume repugnă oricărui oltean. Dinamo vine pe tărâmul interzis să-şi apere postura de lider, iar urmaşii lui Vladimirescu nu sunt deloc dispuşi să cedeze vreun punct, în special după telenovela „Ilie Iordache”. Anul trecut, diferendul cu Dinamo i-a costat pe panduri o penalizare şi putea duce chiar la retrogradare. „Câinii” nu au mai plecat cu puncte în ultimii ani de la Târgu Jiu, iar actualul sezon este de departe cel mai bun din istoria gorjenilor, cu „magicianul” Grigoraş la timonă. Chiar prejudiciat de pierderea a 6 titulari, antrenorul cel mai în vogă din Liga I este principala speranţă a oltenilor pentru un succes în seara aceasta. „Am pierdut jucători, transferaţi sau accidentaţi pe termen lung, iar Dinamo s-a întărit, în iarna aceasta, dar nu vreau să caut scuze, ci doar soluţii. Sper să găsesc un prim-unsprezece care să facă faţă liderului şi să încercăm să ne luăm revanşa după eşecul din tur. Dacă nu vom alerga mai mult ca ei şi nu vom avea o răutate mai mare, avem puţine şanse. Eu cred că Pandurii va arăta bine totuşi” a declarat Grigoraş, solicitând totodată şi sprijinul suporterilor: „Sunt convins că 99 la sută din suporterii de pe stadion vor ţine cu Pandurii, fiindcă Dinamo nu este Craiova, să aibă susţinere aici”. Ciobotariu a antrenat la Târgu Jiu, dar cu un palamares dezastruos, ducând echipa spre retrogradare acum doi ani, însă în tur a câştugat duelul cu Grigoraş, „câinii” impunându-se cu 2-0, cu acelaşi scor reluând sezonul pe „Naţional Arena” contra Gazului. Sfatul pentru pariori: peste 2,5 goluri. Pandurii are probabil cea mai bună posesie din Liga I, fiind o echipă eminamente ofensivă, în timp ce vârfurile lui Dinamo, Niculae şi Dăniulescu, marchează pe bandă rulantă.

Oţelul – Ceahlăul

Oţelul a pierdut neverosimil la Chiajna, eşec care s-a lăsat cu amenzi-record în lotul campioanei, între 2000 şi 5000 de euro. Forţat de suspendarea de 3 etape primită de Silviu Ilie, Dorinel l-a reprimit în lot pe Sălăgeanu, trecând peste capul lui Marius Stan. Ceahlăul a debutat şi ea cu stângul pierzând acasă cu Sportul, iar antrenorul Enache şi-a asumat eşecul, punându-l pe seama lipsei sale de experienţă, protejând astfel jucătorii. Sfat pentru pariori: victorie pentru Oţelul în derby-ul moldovean. Oţelul se descurcă greu cu echipele care nu se deschid, însă nu-şi permite să piardă din nou puncte cu o nou-promovată, mai ales la primul meci acasă din 2012. Ceahlăul a încheiat recent un contract cu o casă de pariuri, încasând 100.000 de euro pe sezon, aşa că ne putem aştepta la rezultate imprevizibile pentru echipa lui „Pinalti”.

 

Rapid – Petrolul

Rapid este la al doilea meci consecutiv acasă, după egalul cu „U” Cluj, însă are parte de o misiune mult mai uşoară, contra Petrolului, învinsă de FC Vaslui săptămâna trecută. Rămas, fără Pancu, accidentat, şi N.Grigore (cumul de cartonaşe), Lucescu junior îi are din nou la dispoziţie pe Rui Duarte şi Deac, reveniţi după suspendări. Herea va fi urcat în atac, în condiţiile în care tinerii Ioniţă şi Sburlea nu sunt în formă. „Va fi tensiune, fiindcă echipele mici pun mari probleme, aşa că trebuie să fim atenţi” a afirmat tehnicianul giuleştean, în timp ce portarul Dani Coman speră ca gazonul să fie OK, „fiindcă la meciul cu U Cluj nu puteai să legi 3 pase din cauza lui”. 800 de „lupi galbeni” vor invada Giuleştiul pentru un derby de tradiţie în fotbalul românesc, ultima dispută memorabilă fiind finala Cupei câştigată de „găzari” acum 17 ani. „Întâlnim o candidată la titlu, care joacă un sistem 4-3-3 bine pus la punct, dar ne propunem să marcăm şi să luăm puncte. Ne jucăm şansa ca în 1995” a declarat Răchită, care atunci era pe teren. Faţă de meicul cu Vasluiul au ieşit din lot Străuţ (suspendat), Fl. Dumitru, Borza şi M. Roman, înlocuitori fiind Stojimirovic, P. Stoica, Hamza Younes şi Neagu. Sfat pentru pariori: Câştigă Rapid. Terenul greu şi lipsa de formă a vârfurilor nu vor aduce uşor goluri pentru giuleşteni, care însă nu-şi mai permit să piardă puncte acasă.

 

FCM Târgu Mureş – Voinţa Sibiu

Rezultate diametral opuse pentru cele două echipe ardelene în prima etapă din 2012, mureşenii pierzând la Cluj chiar şi în superioritate numerică, iar sibienii învingând acasă Astra pe final. “Întâlnim o echipă incomodă, care nu are neapărat vedete, dar formează un grup omogen şi joacă foarte bine pe contraatac. Sper ca jucătorii să înţeleagă cât de nevoie avem de cele trei puncte” a declarat Lăcătuş, care nu se poate baza pe Pădureţu (suspendat), Vasilache, D. Matei şi Topic (accidentaţi). Startul partidei FCM Tîrgu-Mureş – Voinţa Sibiu va fi dat de fostul căpitan al formaţiei ASA Tîrgu-Mureş, cu 485 de jocuri disputate în Divizia A, Florea Ispir, iar conducerea clubului îi va înmâna tricoul cu numărul 6, purtat de-a lungul întregii cariere. Intrarea va fi liberă, echipa gazdă fiind susţinută de autorităţile locale. Sfat pentru pariori: sub 2,5 goluri, în condiţiile în care antrenorii Lăcătuş şi Pelici au stiluri defeneive, ambele echipe mizează mai mult pe apărare, în plus este un derby al suferinţei, în care orice punct contează, aşa că prudenţa va fi „parola” pentru ambele echipe.

 

Sportul – FC Braşov

Ambele echipe au început cu dreptul anul, obţinând victorii. La gazde sunt câteva absenţe de marcă: Stancu şi Varga nu au primit cartea verde, Curelea este accidentat, iar Ghinga incert. “Un singur lucru aştept de la băieţii mei: 3 puncte, abia apoi putem face calcule pentru salvarea de la retrogradare” a declarat Daniel Isăilă, care a preluat pe Sportul după ce a fost demis de la FC Braşov, ţintind astfel revanşa în faţa finanţatorului Ioan Neculaie. „Sportul joacă fiecare meci cu «sabia deasupra capului» şi aşa a reuşit să câştige la Ceahlăul. Am înţeles că terenul este foarte prost, iar acest lucru este un dezavantaj pentru noi.  Eu joc întotdeauna la victorie, iar cu un succes la Sportul ne-ar aduce liniştea necesară pentru următoarele meciuri” a declarat Şumudică, echipa sa fiind avantajată însă de terenul prost în etapa trecută, cu Pandurii. Sfat pentru pariori: peste 2,5 goluri. Ambele echipe au câştigat cu 2-1 şi în prima etapă şi practică un joc deschis, chiar dacă gazdele sunt lipsite de 3 jucători importanţi de atac. De asemenea, combinaţia x2 este probabilă, chiar dacă Isăilă cunoaşte destul de bine echipa Braşovului.