La Târgul „GAUDEAMUS”, elevii au făcut pledoarie pentru lectură

0
1507

Circa 1.900 de vizitatori au trecut pragul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, ieri, în cea de-a doua zi a Târgului.

„Cititul dăunează grav inculturii – pledoarie pentru lectură” a fost genericul dezbaterii desfăşurate, ieri, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, elevi de la mai multe şcoli craiovene exprimându-şi opiniile la microfonul Radio „Oltenia” şi răspunzând unui chestionar pe această temă, iar mai apoi participând la faza zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”.

În acest an, în competiţie s-au înscris şase eleve, câştigătoarele fiind răsplătite cu premii în bani destinaţi achiziţionării de cărţi din Târg. Cea care va reprezenta zona la faza naţională a concursului este Mihaela Balica, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, „confruntarea” ei pe teme literare, dar şi de cultură generală, cu alţi colegi din ţară urmând să aibă loc în noiembrie, în cadrul Târgului „GAUDEAMUS” de la Bucureşti.

Alături de colegii mai mari şi-au demonstrat aptitudinile literare elevii clasei a IV-a A de la Şcoala nr. 2 „Traian”, însoţiţi de învăţătoarea Veronica Dumitrescu, şi şi-au reconfirmat calităţile interpretative, în cadrul unui recital de muzică uşoară, trei tinere şi talentate artiste: Alexia Roman, Mihaela Dobre şi Alisia Oanţă.

Împreună cu elevii au făcut pledoarie pentru lectură Studioul Teritorial de Radio „Oltenia” Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Dolj, moderatori fiind Liliana Hinoveanu-Ursu şi Diana Neamţu.

„Eşti cool dacă mai şi citeşti astăzi?”

„Bineînţeles că eşti cool dacă mai citeşti în aceste timpuri, este foarte frumos să îţi petreci timpul liber citind o carte… Au apărut foarte multe filme care nouă ne stârnesc curiozitatea de citi, pentru că aflăm că au fost făcute după cărţi”, afirmă Oana Voinic, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”. „Există o lume cu suflete de hârtie, care, atunci când deschidem o carte, prinde viaţă. Lectura ne ajută să scăpăm din acest cotidian care pentru mulţi e destul de greu de acceptat, pentru că au multe probleme. Cred că ne refugiem în cărţile pe care le citim. Şi, cel mai important, cred că dacă în literatură putem sfârşi ca un adolescent miop, în viaţă trebuie întotdeauna să începem ca un Ulise”, este de părere şi Alia Al Hourani, elevă tot în clasa a XI-a, dar la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, şi, totodată, preşedinte al Consiliului judeţean al elevilor. Răspunzând întrebării moderatoarei Liliana Hinoveanu-Ursu, elevii au susţinut la unison că preferă lectura cărţilor pe suport de hârtie în schimbul celei pe Internet.

Oana Voinic, Mara Leoveanu şi Mihaela Balica

Cărţi pentru câştigătoarele concursului de lectură

Ca şi la ediţiile precedente, în cadrul Târgului „GAUDEAMUS” de la Craiova a avut loc şi finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”. Anul acesta, în competiţie s-au înscris trei eleve de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” (Mihaela Balica, Mara Leoveanu, Iulia David) şi alte trei de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (Irina Pîrlea, Oana Voinic, Alina Dănilă) – toate în clasa a XI-a, reprezentanţii CN „Carol I” renunţând la participare pe ultima sută de metri. Câştigătoarele au fost desemnate după un „tir” de întrebări din cultura literară şi redactarea, în 15 minute, a unui eseu pornind de la ideea de „curte interioară” ce se regăseşte în scrierile lui Mircea Nedelciu. Juriul, format din poetul Mihai Ene, teatrologul Adriana Teodorescu, redactorul Radio „Oltenia” Ioana Lădaru şi Diana Neamţu, de la DJTS Dolj, le-a premiat, în ordine, pe Mihaela Balica, Mara Leoveanu şi Oana Voinic. Acestea au fost răsplătite cu premii constând în sume de bani (150, 100, respectiv 50 de lei), destinate achiziţionării de cărţi din Târgul „GAUDEAMUS”.

O elevă a Colegiului „Elena Cuza”, în faza naţională

Mihaela Balica va participa, în luna noiembrie, alături de câştigătorii etapelor zonale din ţară, la faza naţională a Concursului de Lectură „Mircea Nedelciu”, care va avea loc în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Târgului Internaţional „GAUDEAMUS” de la Bucureşti, unde premiile nu vor fi deloc de neglijat. „În plus faţă de etapa zonală, acolo va avea de trecut încă o probă, constând în recunoaşterea unor fragmente literare din opere studiate la şcoală”, a menţionat Mirela Nicolae, realizator de emisiuni la Radio România. După cum a mărturisit câştigătoarea, emoţiile vor fi mult mai mari atunci, însă ştie că poate să le depăşească, pentru că nu se află la prima competiţie. A participat la mai multe olimpiade de Limba şi literatura Română, ba chiar şi de Geografie, care, mărturiseşte, îi place foarte mult. Cu banii din premiul câştigat ieri – dar care îi va fi înmânat oficial sâmbătă, la festivitatea de închidere a celei de-a X-a ediţii a Târgului „GAUDEAMUS” –, tânăra doreşte să îşi achiziţioneze mai multe cărţi de literatură engleză.

Programul zilei de azi:

  • Orele 11.00-13.00, Editura „Aius”: Lansarea cărţilor: „Iosif Brucăr. Biobibliografie”, de Adrian Michiduţă; „Dualismul antagonist. Deconstrucţie şi reconstrucţie dialectică la Ştefan Lupaşcu”, de Marian Michiduţă. Invitaţi: studenţi şi profesori Facultatea de Filosofie din Craiova.
  • Orele 14.00-15.00, Radio „Oltenia”: „Galeriile Radio Art” – dezbatere şi lansări de carte sub genericul „Cărţile universitarilor, nu doar pentru universitari”. Transmisiune directă. Moderator: conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin.
  • Ora 15.00, Radio „Oltenia”: Spectacol de dans prezentat de Ioana Lucia Ghivercea, Lucian Velica şi Alice Pătru.
  • Ora 16.00, Editura „Proema”: Lansarea volumului „Asimetria Durerii”, de Adam Puslojic.
  • Ora 17.00, Editura „Proema”: Lansarea volumelor „Călătoria îngerului prin nord” şi „Livada cu prieteni şi alte împrejurimi”, de Gheorghe Parja.

 

Editura „Aius”: noi apariţii în „Biblioteca de filosofie românească”

Seria evenimentelor derulate de Editura craioveană „Aius” în cadrul Târgului „GAUDEAMUS” continuă astăzi, de la ora 11.00, cu o întâlnire dedicată Colecţiei „Biblioteca de filosofie românească”. Vor fi lansate lucrările „Iosif Brucăr. Biobibliografie”, de Adrian Michiduţă, şi „Dualismul antagonist. Deconstrucţie şi reconstrucţie dialectică la Ştefan Lupaşcu”, de Maria Michiduţă. Participă prof. univ. dr. Vasile Sălan, conf. univ. dr. George Popescu, criticul literar Petrişor Militaru, prof. dr. Marian Niţă, asist. univ. drd. Viorel Ghenea. În mod excepţional, vor fi alături de Editura „Aius” Mirela Brucăr şi Teodor Brucăr, nepoţii filosofului.

Iosif Brucăr (1888-1960), pe numele său adevărat Iosef Brucker, este alături de T. Vianu (Weinberg), unul dintre cei mai importanţi filosofi români de origine evreiască din perioada interbelică. Volumul lansat la „Aius” se vrea un omagiu adus filosofului cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moarte.

 

Ştefan Lupaşcu (1900-1988), precursor al transdisciplinarătăţii, este filosof român de limbă franceză. A fost, între altele, membru al Societăţii Franceze de Filosofie, membru de onoare al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte, membru fondator al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare. Volumul lansat de „Aius” este la origine teza de doctorat a Mariei Michiduţă. Prof. univ. dr. Ilie Pârvu a spus fără echivoc că este „cartea despre opera lui Ştefan Lupaşcu pe care filosofia românească o aşteaptă de multă vreme şi pe care gânditorul româno-francez o merită cu prisosinţă”.


Premiile Târgului „GAUDEAMUS”

– vor fi decernate sâmbătă, 12 martie, ora 12.00 –

  • Trofeele „GAUDEAMUS” şi Cea mai râvnitã carte a târgului (acordate de organizatori expozanţilor prezenţi la Târg prin Votului Publicului);
  • Trofeul Presei pe secţiunile publicaţii, radio, TV decernat jurnaliştilor;
  • Premiul „Educaţia”, acordat de Radio România uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la Târg;
  • Premiul „Miss Lectura”, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte şi constând într-o rochie oferită de Casa de Modă „Ilinca”.

Cumpărătorii de carte pot participa la Tombolă

norocosul va fi ales sâmbătă, 12 martie, ora 10.30 –

Orice cumpărător de carte de la Târgul „GAUDEAMUS” poate participa, zilele acestea, la Tombolă. Înscrierea se face pe baza unui buletin de Vot al Publicului, distribuit la intrarea în Târg. Nu trebuie decât să cumpăraţi minimum două cărţi, să completaţi integral buletinul, să solicitaţi la Secretariatul Târgului ştampilarea lui, apoi să-l introduceţi în urna special amenajată în incinta Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Tragerea la sorţi va avea loc sâmbătă, 12 martie, ora 10.30, iar norocosul câştigător va pleca acasă cu un radiocasetofon şi cu un pachet de cărţi.

Program de vizitare: astăzi şi mâine între orele 10.00 şi 18.00, sâmbătă – de la 10.00 la 14.00. Intrarea este liberă pentru toate categoriile de public.