Că preţuim de regulă pe unii dintre semenii noştri, când nu mai sunt unde erau, la poziţiile de decizie mă refer, asta ştiam şi nu e deloc o noutate. Dar când un jurnalist de calibrul lui Cornel Nistorescu, deloc predispus la concesii şi mai ales la regrete, parcimonios în evaluări, îşi cere realmente scuze (gest rar) într-un podcast fostului prim-ministru Viorica Dăncilă, şi atitudinea nu este deloc singulară, o asemenea reevaluare înseamnă că se întâmplă ceva cu noi. Persiflată, jignită fără măsură, în spaţiul public, cu deosebire premergător alegerilor prezidenţiale din 2019, când curtat la o manieră deşănţată era Klaus Iohannis (acum cu ceva probleme, cu statul), doamna Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al ţării are câte ceva de spus, în cunoştinţă de cauză, în temeiul unei experienţe bogate. Fiindcă Viorica Dăncilă s-a dovedit un rezonabil prim-ministru, şi asta pe baza rezultatelor economice ale ţării, nu a altor criterii şi pe deasupra destul-destul de atentă în toate demersurile sale privind politica externă a ţării. S-a descurcat impecabil, fiind elogiată pentru asta, când România a deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului UE (2019) mandat marcat de negocieri importante precum Brexitul, bugetul UE şi alegerile pentru Parlamentul European. Nu i s-a putut inventaria nici o eroare, cât de umană, în privinţa vestimentaţiei, protocolului obligatoriu ş.a.m.d.. Că a fost invitată, recent, la Beijing, în circumstanţele cunoscute, menţinând un canal viabil de comunicare cu China, nelăsându-se intimidată, femeie fiind, de bolboroselile multora, toate au trecut în uitare şi cine ştie dacă vor mai fi vreodată readuse în discuţie. Dar când pe pagina de socializare a doamnei Viorica Dăncilă luăm act de ştirea că a fost invitată la concertul aniversar „Visul toboşarului” al excepţionalului Ovidiu Lipan Ţăndărică, prilej de întâlnire cu artişti legendari precum Mircea Baniciu, Marius Mihalache şi mulţi alţii, când invitată la podcasturi are pertinente puncte de vedere articulate, mature, care rezonează cu ale multora dintre noi, realizăm un paradox. Aşadar, Viorica Dăncilă, care a terminat o facultate „imposibilă” la Ploieşti „Petrol şi Gaze”, unică în ţară, după care a şi profesat ani buni, era considerată „o proastă”, invocându-se… gramatica aproximativă (pentru unele erori accidentale), în schimb tot felul de personaje, cu studii incerte sau de duzină se bucură de statute de onorabilitate deplină, întrebarea este următoarea: nu cumva portretul său n-a fost perceput decât la grămadă, inadecvat, cu un efect mai curând stingheritor? Nu exclud ca Viorica Dăncilă să fi fost chinuită de ea însăşi, în multe momente, dar s-a descurcat. Emoţia blochează nu rareori reflecţia pragmatică, eficace ş.am.d.. Recent a transmis un mesaj primarilor de comune, în cadrul dezbaterii „Dăinuirea satului, temelia statului” organizată de Asociaţia comunelor din România. Piaţa ideilor e invadată la toate nivelurile de o inflaţie relativistă care se ia drept obiectivitate. Nimeni nu e infailibil, iar realitatea nu poate fi împărţită geometric în alb sau negru. Nu există bine absolut sau rău absolut, iar dacă pornim de la această premiză ajungem la concluzia că între bine şi rău nu există cine ştie ce deosebire. De la Viorica Dăncilă am reţinut însă un lucru: problemele mari se rezolvă prin luciditate. Şi asta nu i-a lipsit, pe toată durata mandatului. Prin întreaga sa gesticulaţie, în perioada din urmă, luăm act de un actor politic reevaluat.














