Victor Negrescu : „Partidul Social Democrat trebuie să rămână un partid pro-european dacă vrea să fie fidel istoriei sale social democrate“

0
376

PES activists România a organizat sâmbătă, 9 februarie 2019, la București, în contextul dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene, conferința internațională „Acționează pentru Europa!“.

Evenimentul cu caracter civic a reunit peste 500 de militanți PES din toată țara, exponenți ai mediului asociativ și reprezentanți ai mass-media, precum profesorul universitar Cristian Pîrvulescu, jurnalistul Dan Cărbunaru, reprezentantul PES activists România, Victor Negrescu, președintele Consiliului Tineretului din România, Mihai Dragoș, dar și secretarul general adjunct al Partidului Socialiștilor Europeni, Marije Laffeber, sau Balasz Baranyi, reprezentantul social democraților din Ungaria.

„Milităm pentru o Românie puternică în interiorul unei Uniuni Europene unite, democratice, sociale, transparente şi care nu lasă pe nimeni în urmă, indiferent de ţara de provenienţă sau condiţia socială. Pentru a atinge acest deziderat trebuie să rămânem atașați valorilor comune europene și este nevoie ca fiecare dintre noi să «acționeze pentru Europa». Apartenența la UE înseamnă 30 de miliarde de euro intrate în plus în bugetul României, 1 miliard de euro pe an în subvenții pentru agricultori sau 7.000 de beneficiari anual de burse ERASMUS. Este timpul ca pro-europenii din România să combată cu mult curaj creșterea populismului și discursul anti-european, pentru că această tendință riscă să ne conducă la izolare și la pierderea acestor avantaje. Alegerile pentru Parlamentul European din luna mai sunt mai importante ca niciodată și este foarte important să înțelegem miza acestui moment pentru Uniunea Europeană, pentru România, pentru stânga românească. Stânga românească a generat consensul de la Snagov care a condus la aderarea la Uniunea Europeană. A fi de stânga înseamnă a fi pro-european. De aceea credem că Partidul Social Democrat trebuie să rămână un partid pro-european dacă vrea să fie fidel istoriei sale social democrate“, a declarat Victor Negrescu, inițiatorul apelului lansat de PES activists România.

Informații suplimentare

PES activists România este o structură asociativă a membrilor și simpatizanților de stânga interesați de politica europeană, creată în anul 2007 și care reunește peste 10.000 de membri la nivelul întregii țări. PES activists România susţine activitatea Partidului Socialiştilor Europeni şi a grupurilor politice naţionale de stânga, constituind în acelaşi timp sursa revendicărilor şi propunerilor europene. Organizaţia a organizat, cu o medie de trei evenimente pe lună, şi aproximativ 500 de acţiuni de la înfiinţare.

Recent, PES activists România a lansat, în cadrul campaniei „Românii, cetăţeni europeni cu drepturi depline. Pentru crearea unei cetăţenii europene“, o petiție prin intermediul căreia își propune să promoveze un proiect al cetăţeniei europene care să anuleze diferenţele existente în acest moment la nivel european între cetățenii diverselor state membre ale Uniunii Europene.