Canalul Eurosport, citând MTV din Turcia, a anunţat că Mircea Lucescu a fost demis din funcţia de selecţioner al Turciei, urmând a înlocuit cu Senol Gunes (66 ani), actualmente antrenor al echipei Beşiktaş. Mircea Lucescu a preluat naţionala Turciei în vara lui 2017, însă rezultatele nu au fost satisfăcătoare, ratându-se calificarea la CM 2018 şi apoi dezamăgind în Liga Naţiunilor, unde Turcia a terminat pe ultimul loc, retrogradând în Liga C. În 17 meciuri, prezent pe banca tehnică, Mircea Lucescu a obţinut 4 victorii, 6 remize şi 7 înfrângeri. Senol Gunes a mai condus naţionala Turciei în 2004 şi primul meci al acestei reprezentative va fi în compania similară a echipei Albaniei în preliminariile Euro 2020.