Liderii României au adoptat o linie politică antirusă, inclusiv prin aplicarea sancţiunilor antiruse stabilite de UE, acuză Aleksander Boţan-Harchenko, un oficial de rang înalt din cadrul MAE rus, precizând că sistemul de la Deveselu este o “ameninţare” deoarece poate lansa rachete ofensive. “Am observat din partea Bucureştiului o linie politică antirusă, rusofobă, în implementarea sancţiunilor şi în retorica antirusă”, a declarat, potrivit Russia Today, Aleksandr Boţan-Harcenko, şeful Departamentului IV pentru Afaceri Europene al Ministerului rus de Externe, calificând relaţiile Rusiei cu România drept problematice. “Conducerea României a transformat ţara într-un avanpost (NATO -n.red.), iar acest lucru este o ameninţare clară pentru noi. Am transmis acest lucru părţii române, inclusiv public”, a adăugat oficialul rus. Cu toate acestea, „avem o bază de cooperare, există puncte pe care ne putem baza pentru a depăşi această situaţie nefavorabilă în relaţia noastră. Şi vom căuta totuşi să interacţionăm într-un mod constructiv”, a menţionat diplomatul rus. Rusia susţine că sistemul antibalistic de la Deveselu, prezentat de Statele Unite şi NATO ca având rolul de a contracara ameninţările Iranului, poate fi dotat în secret cu rachete de croazieră Tomahawk, precizează Russia Today. Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria. Sistemul american de apărare antibalistică operează cu interceptoare terestre (fixe şi mobile) şi maritime, capabile să lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune înainte de a intra în spaţiul aerian şi în zona teritorială a Statelor Unite. Cel puţin 13 sisteme terestre de interceptare antirachetă există pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) şi Vandenberg (California). Până în anul 2017, în vestul SUA vor exista în total 44 de rampe de interceptoare antirachetă. Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. În prezent, există cel puţin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmează să fie utilizate în planul de creare a unui „scut antirachetă” NATO în Europa, scopul declarat fiind contracararea ameninţărilor reprezentate de ţări precum Iranul şi Coreea de Nord. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) sunt instalate la baza de la Deveselu (România) şi vor fi montate în Polonia. Nave americane echipate cu sisteme antibalistice patrulează în Marea Mediterană. O altă componentă a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.
Acasă Actualitate Actualitate externă MAE rus: România are politici antiruse. Sistemul de la Deveselu poate lansa...