Săndoi: „Suntem pregătiţi de campionat”

0
399

După victoria cu 2-1 contra celor de la Wisla Cracovia, Emil Săndoi a declarat că echipa din Bănie ar fi pregătită deja să înceapă meciurile oficiale. Antrenorul a glumit dupoă seria de rezultate pozitive cu echipele poloneze. „Am fi campioni în Polonia dacă am câştigat două jocuri şi mai avem un rezultat de egalitate cu echipele lor. Păi cam aşa s-a întâmplat şi în Liga I până acum… Pariatea cam tot asta a fost. Am făcut un joc bun şi rezultatul este bun, pentru că ne apropiem de ultimele jocuri din pregătire, mai avem şi noi câteva zile. S-au mişcat bine băieţii. Este adevărat, au mai făcut şi unele greşeli, pentru că există un fond de oboseală şi e normal să fie aşa. Mai avem două jocuri amicale, sperăm să nu avem parte de nici o accidentare şi totul să se deruleze bine. Este a doua victorie consecutivă şi sperăm să păstrăm linia asta şi de acum înainte. Dacă ar începe campionatul acum am fi pregătiţi. Cred că am fi putut începe campionatul după vreo două săptămâni de pregătire, pentru că băieţii au respectat programul şi în vacanţă, au făcut programul care li s-a dat şi chiar discutam cu Cornel Blejan, preparatorul nostru, şi el îmi spunea că după două săptămâni totul era ok“.

Întrebat dacă şi-ar dori ca Pintilii să ajungă la Universitatea, antrenorul craiovean a spus: „Noi avem câţiva jucători buni la mijlocul terenului, care au dat un randament foarte bun în partea a doua a turului de campionat. Şi Madson, şi Mateiu, mai avem şi un puşti, Cârstea, care are perspective mari, deci suntem acoperiţi în zona aia”.

(De la trimisul nostru în Antalya – Turcia)