Trecuseră ani buni de când, țintuit la pat, nu se mai putea bucura de plimbări pe străzile urbei ori pe ulițele Făureștiului natal, nici de întâlniri cu colegii de breaslă în răcoarea unei terase ori la adăpostul atelierului de creație. A păstrat însă legătura cu lumea artistică prin prieteni care i-au telefonat periodic ori i-au trecut pragul apartamentului din centrul Craiovei…
Ce m-a impresionat în toți acești ani a fost puterea domniei sale de a așeza zilnic pensula pe pânză. A pictat după vechi schițe ori din imaginație și a expus în fiecare primăvară la Galeria „ARTA” a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Craiova. A pictat din dragoste pentru artă, iar pictura a fost, poate, printre puținele bucurii rămase, care i-a dat forța de a trece peste boală, peste durere, peste singurătate… L-am vizitat ultima dată anul trecut, împreună cu artistul Ovidiu Bărbulescu, cel care, cu prietenie statornică, i-a fost alături în toată această vreme. Mâinile-i tremurânde, chipul palid și efortul de a-și susține în scaun trupul firav m-au tulburat. Cu toate acestea însă, a pictat încontinuu…
Victor Pârlac rămâne, de-acum, numai în amintirea noastră… A atâtor și atâtor generații cărora, cu calm, cu tact pedagogic și cu talent artistic, a știut să le așeze în mână creionul de desen și pensula. Căci – pentru cei care poate nu știu –, încă din 1964, după ce absolvise Facultatea de Arte Plastice din Timișoara și Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din București și fusese repartizat la Craiova, și până în 2006 a predat în cadrul Școlii de Artă „Grigore Gabrielescu”, actuala „Cornetti”. Iar între 1985 și 2000 a fost și director al acestei prestigioase instituții. A devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și chiar președinte al filialei craiovene, în perioada 1995-2000.
Și-a împărţit, așadar, viaţa între catedră şi pictură… Și lasă în urma sa nu numai întreaga învățătură dăruită atâtor generații de elevi, ci și imaginea unui Dascăl al școlii de altădată… Lasă sute de lucrări și zeci de expoziții, amintirea unei priviri și a unei voci mereu calde… Rămas bun, domnule Victor Pârlac!
