Alb-albaştrii s-au impus cu 2-1, dar polonezii au dominat partida, fiind superiori la ocazii şi posesie
Universitatea şi Wisla, reprezentantele a două oraşe cu nume oarecum asemănătoare, Craiova şi Cracovia, s-au întâlnit pe teren neutru, în complexul „Santai” din staţiunea Belek, în Antalya. De la aceeaşi oră s-au jucat de altfel nu mai puţin de 4 jocuri amicale pe terenuri alăturate, fiind implicate echipe europene şi asiatice. Craiovenii au fost întâmpinaţi de Miriuţă şi a sa echipă, Gyor, care tocmai remizase cu Vojvodina Novi Sad pe acelaşi teren. Wisla, una dintre cele mai titrate echipe din Polonia, se află în campionat pe locul 4, la egalitate de puncte cu fostul adversar al Craiovei, Jagiellonia, dar replica dată alb-albaştrilor a fost mult mai consistentă, chiar dacă rezultatul s-a repetat, 2-1. După un start echilibrat, chiar cu un plus de partea oltenilor, Wisla a preluat jocul şi a avut o posesie zdrobitoare, dar şi o ocazie imensă de gol, când Acka a scos de pe linia porţii. După pauză, fostul selecţioner al Poloniei, Franciszek Smuda, a schimbat întreaga echipă, intruducând mai mulţi jucători tineri, jumătate dintre ei fiind africani. Şi în aceste condiţii polonezii au fost mai bine articulaţi la construcţie, legând frumos jocul, dar Craiova a pândit contraatacul şi a marcat de două ori. Brandan a executat peste zid o lovitură liberă de la 18 metri, după un fault la Nuno Rocha. Băluţă a finalizat apoi o fază la care Ivan a centrat, iar Bawab a driblat în careul advers. Pe o nesincronizare a stoperilor craioveni, Wisla a redus din handicap. Ca şi contra lui Kuban, antrenorii au folosit o formulă cât mai apropiată de cea cu care vor aborda meciurile oficiale, schimbările de pe parcurs fiind puţine. Achim nu a dat satisfacţie, iar de la pauză Târnăcop a trecut fundaş dreapta. Revenit la echipă după o lună de absenţă, Nuno Rocha a fost titular, făcând cuplu în atac cu Bawab. Capverdianul n-a părut obosit, dar nu i-a ieşit mare lucru, chiar dacă el a avut singura ocazie a Craiovei din prima parte, un şut peste poartă de la 20 de metri.
Aseară, Universitatea a disputat penultimul joc amical al stagiului, cu uzbecii de la Pankhator Tashkent.
Site-ul Wislei: „Universitatea este unul dintre cele mai de succes cluburi din România”
Pe site-ul oficial al fostei campioane a Poloniei, Universitatea Craiova a fost prezentată pe larg, la fel cum a fost şi cazul celor de la Kuban Krasnodar. De asemenea pagina oficială a grupării din Bănie face referiri statistice la adversarii pe care alb-albaştrii îi întâlnesc în Antalya. Iată cum au prefaţat polonezii meciul cu Ştiinţa: „Adversarul nostru s-a înfiinţat pe 5 septembrie 1948 şi din 1964 şi până în 2005 a jucat permanent în prima ligă din România. Universitatea este unul dintre cele mai de succes cluburi din România, având 4 titluri şi 6 Cupe în plamares. În 1983, echipa a ajuns în semifinalele Cupei UEFA, trecând în calea sa de Fiorentina, Bordeaux sau Kaiserslautern, iar Benfica s-a dovedit mai puternică. Totuşi, ultimul titlu datează din 1991, iar ultimul trofeu, Cupa României, a fost câştigat în 1993. Nu este primul amical dintre Wisla şi Craiova, acum 8 ani, într-un stagiu în Austria, alb-roşii câştigând cu 2-0. Craiova se află în Antalya la al treilea meci cu o echipă poloneză, după ce a remizat fără goluri cu Pogon şi a învins cu 2-1 pe Jagiellonia”. De remarcat că Glowacki, Dudka, Brozek au jucat şi în meciul din 2007, când Craiova a folosit formula: Bornescu – Ciucã, D. Stoica, Mitchell – Dănănae, Gărgălie (Bărboianu), Prepeliţă (Dina), Rose (Velcovici)- Tãnasã (Gârlă), Baird, Wobay.
Cât despre meci, jucătorii Wislei au spus că rezultatul n-a fost conform cu realitatea din teren. „Am stat bine fizic, am avut posesie mai bună şi am dominat jocul din toate punctele de vedere în prima repriză. Noi puteam înscrie uşor, iar adversarii nu a reuşit să-şi creeze ocazii. Rezultatul este nedrept” a declarat Dariusz Dudka. „Adversarii s-au prezentat foarte bine şi au fost mai eficienţi ca noi, care am avut mai multe oportunităţi. S-a văzut că prima ligă din România are un nivel destul de ridicat, iar nouă ne-a priit disputa fiindcă suntem aproape de a reîncepe Extraklasa (prima ligă poloneză, n.r.), se aprope meciul de la Gdansk” a spus Mariusz Stepinski.
Universitatea Craiova – Wisla 2-1
Au marcat: Brandan 49, Băluţă 71 / Guerrier 73.
Universitata Craiova: Straton – Achim (46 Băluţă), Acka, Frăsinescu, Briceag – Mateiu (70 Ivan), Brandan, Madson (77 Kay), Târnăcop – Nuno Rocha (89 Varga), Bawab. Antrenori: Emil Săndoi, Sorin Cârţu.
Wisla Cracovia: Miskiewicz – Burliga, Głowacki, Guzmics, Sadlok – Uryga, Dudka, Jankowski, Gargula, Stilic – Brozek. Repriza a 2-a: Bieszczad – Sarki, Guerrier, Kuczak, Bartosz – Stępiński, Bangura, Bierzalo, Szywacz, Zemło – Torric Jebrin. Antrenor: Franciszek Smuda.
(De la corespondentul nostru în Antalya – Turcia)