Biserica „Sfântul Haralambie” – Harşu îşi sărbătoreşte hramul

0
405

Astăzi, de praznicul Sfântului Mucenic Haralambie, Biserica Parohiei Harşu din Craiova îşi sărbătorește ocrotitorul spiritual. În mijlocul credincioșilor se va afla ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va săvârşi slujba Sfintei Liturghii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. «Biserica Parohiei Harşu este cunoscută după numele ctitorului ei, care a ridicat-o în perioada 1802-1806. De atunci, sfântul locaş a suferit mai multe reparaţii şi renovări, ultima fiind încheiată în 2008, la 7 septembrie, când biserica a fost resfinţită de ÎPS Irineu», a precizat Gabriela Firu, din cadrul Biroului de presă al Mitropoliei Olteniei.