Cabinetul premierului desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a trecut prin Parlament cu emoţii minime. Să le spunem de circumstanţă. Ceea ce era previzibil s-a întâmplat şi, faţă de 232 de voturi necesare, noul Guvern a obţinut 237, în condiţiile în care parlamentarii USL n-au luat parte la votul de învestitură. În schimb, bine mobilizată, majoritatea parlamentară şi-a făcut datoria. Lucru oarecum firesc în condiţiile în care, în proporţie de aproape 50%, noul Guvern, cosmetizat, cuprinde aceeaşi miniştri din partea UNPR şi UDMR – la care se adaugă şi cei doi independenţi, Cătălin Predoiu şi Leonard Orban – formaţiuni politice care, împreună cu reprezentanţii minorităţilor, asigură, soldăţeşte, în orice împrejurare, majoritatea de conjunctură, deşi are o reprezentativitate minimă. Asadar, Guvernul Ungureanu a trecut. Anterior, fără vreo tresărire în glas, fusesem înştiinţaţi că e „un om de dreapta”. Dacă a atras ceva atenţia a fost discursul „moale” al lui Victor Ponta, unul dintre liderii USL. Pot exista circumstanţe de natură condescendentă, pot exista afinităţi fireşti, poate fi invocată o insuficientă dozare a accentelor critice, cum, de altfel, a şi recunoscut ulterior Victor Ponta, dar de aici la eventuala „rupere” a USL este cale lungă. Discursul lui Ponta în Parlament a durat aproape 40 de minute. N-a fost ireproşabil stilistic şi nici n-a avut, pe alocuri, vehemenţa aşteptată, ceea ce a lăsat impresia că „ceva nu e în regulă”. La iuţeală au apărut, din bazinul bursei zvonurilor, şi scenariile năstruşnice. Omeneşte vorbind, nu trebuie exclusă o relaţie civilizată, poate chiar cordială, anterioară, între Victor Ponta şi Mihai Răzvan Ungureanu, din vremea în care acesta s-a aflat în alte demnităţi, de acum cunoscute. De altfel, nu de mult, şeful PSD anunţa că intenţionează să-i păstreze în funcţii pe directorii SRI şi SIE, când USL va veni la putere, fiind taxat de Crin Antonescu că un eventual viitor premier nu are asemenea competenţe în numirea şefilor serviciilor secrete. O demolare ex-abrupto, numai pentru faptul că Mihai Răzvan Ungureanu fusese desemnat noul premier al unui guvern aparţinând adversarilor politici, nu ar fi fost altceva decât o probă de lipsă de caracter din partea lui Ponta. Pe de altă parte, lăsând întredeschisă uşa dialogului, pe anumite puncte, aşa cum au fost enunţate în Parlament chiar de preşedintele PSD, nu este exclus ca acesta din urmă să aibă în vedere nu atât armonizarea, altminteri imposibilă, unor demersuri vizând legislaţia electorală, cât, poate, şi alte ţinte. Discursul lui Victor Ponta, pe ansamblu, n-a plăcut, prin civilitatea lui. Se poate discuta pe această temă. În ultima vreme, Crin Antonescu a adoptat, comparativ cu Ponta, un discurs mult mai caustic, şi această desincronizare de ton, de abordare, poate părea o decuplare, resimţită la nivelul percepţiei generale. Şi această teză are limitele ei, fiindcă o calibrare identică este imposibilă, ca să nu mai vorbim de o calchiere a substanţei fiecărui discurs. Orice evaluare pripită nu lămureşte lucrurile. A crede, însă, că atunci când unul dintre liderii opoziţiei nu intră în transă, sau nu pune mâna pe par, când se referă la adversarii politici, adică la putere, reprezintă „un simptom” al trădării, este un semn al anormalităţii în care trăim.
