DNA a trimis în judecată doi fermieri din Dolj

0
6137

Procurorii DNA, prin Serviciul Teritorial Craiova, au trimis în judecată doi fermieri, după ce, timp de mai mulţi ani, aceştia au prezentat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură mai multe documente false, în urma cărora au obţinut subvenţii.

Cei doi sunt acuzaţi de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, dintre care una în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi societatea comercială pe care o reprezentau, SC Rocrisagro Prod SRL. Conform comunicatului DNA, ” în perioada 2012-2014, cei doi inculpați persoane fizice ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false și inexacte (adeverințe, angajamente etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate. O parte dintre documentele depuse la A.P.I.A. ar fi fost falsificate de unul dintre inculpați. Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 377.458 lei”. De asemenea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 412.895 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute în legislație, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal. “În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin unuia dintre inculpați”, arată procurorii DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.