Timp de două zile, în perioada 8-9 ianuarie a.c, au fost executate lucrări în zona Hanu Roşu din municipiul Craiova, în vederea punerii în funcţiune a unei reţele de energie electrică recent modernizată.
Aceasta lucrare a vizat modernizarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, fapt ce va determina atât o îmbunătăţire a calităţii energiei distribuite pentru cei aproximativ 160 de consumatori racordaţi la liniile electrice din zona Hanu Roşu, cât şi o reducere semnificativă a intervenţiilor neautorizate asupra reţelelor electrice din zonă. “Echipele operative Distribuţie Oltenia alături de cele ale partenerilor s-au mobilizat în vederea efectuării lucrărilor de modernizare în timpul cel mai scurt, cu disconfort redus pentru consumatorii din zonă. Pentru a asigura execuţia lucrărilor de punere în functiune în condiţii de siguranţă, atât pentru personalul operativ cât şi pentru consumatori, operatorul de distribuţie a dispus întreruperea alimentării cu energie electrică a străzilor Ioan Budai Deleanu, Bucovăţ, Faţa Luncii, Drumul Jiului şi aleile adiacente din zona Hanu Rosu, în zilele de 8 şi 9 ianuarie, in intervalul 08:00 – 16:00”, se precizează în comunicatul de presă al CEZ Distribuţie.
Montarea a 22 cutii de distribuţie
Punerea în funcţiune a lucrării de modernizare a reţelei electrice a fost efectuată de echipe operative formate din 30 de persoane, atât personal propriu, cât şi al prestatorilor externi şi a implicat folosirea unor echipamente tehnice de ultimă generaţie, reuşindu-se astfel pe de o parte, modernizarea posturilor de transformare, a reţelei de joasă tensiune şi a branşamentelor aferente străzilor menţionate; iar pe de altă parte, montarea a 22 cutii de distribuţie şi contorizare stradală a câte 15 abonaţi şi 14 cutii de distribuţie şi contorizare stradală a câte 14 abonaţi monofazaţi plus un abonat trifazat. Totodată s-a reuşit înlocuirea reţelei de distribuţie de joasă tensiune pe o porţiune de 1,94 km; modernizarea unui număr de 156 de branşamente şi nu în ultimul rând, implementarea unui sistem de măsurare inteligenţp, cu posibilitatea citirii de la distanţă a contoarelor, înregistrarea unei liste de evenimente pentru fiecare abonat, inclusiv parametrii energiei electrice distribuite, vizualizarea graficului de variaţie orară a tensiunii la fiecare utilizator. “Intervenţiile neautorizate în reţeaua de energie electrică reprezintă un risc sporit de accidentare sau chiar deces prin electrocutare”, se mai spune în comunicat.
16 cazuri de suspiciuni de sustragere a energiei electrice
În perioada ianuarie 2013 – decembrie 2016 au fost efectuate peste 24 de verificări în reţeaua electrică din zona Hanu Roşu, în urma carora au fost identificate 16 cazuri de suspiciuni de sustragere a energiei electrice. “Ca urmare a lucrărilor de modernizare, orice intervenţie neautorizată în reţea, din momentul punerii în funcţiune a liniilor electrice modernizate, va constitui un pericol iminent de electrocutare. Sunt interzise intervenţiile neautorizate în instalaţiile Distribuţie Oltenia, acţiuni care au potenţial de pericol de accidentare mortală precum: intrarea în posturile de transformare şi punctele de alimentare cu energie electrică; înlocuirea siguranţelor fuzibile la posturile de transformare aeriene; atingerea sau urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelei electrice; atingerea conductoarelor căzute la pământ sau deschiderea uşilor la tablourile montate la sol”.